Condescu nu vedea lotul Pandurilor de cupele europene
Minţile suporterilor echipei Pandurii au început să se înfierbânte în turul campionatului, de parcă turbinele de la termocentrale s-ar fi mutat pe Stadionul Municipal. Oamenii începuseră să viseze la participarea în cupele europene, ba la arbitrarea luptei pentru campionat şi alte situaţii de acest gen, la care în urmă cu câţiva ani nici nu îndrăzneau să viseze.
Cei cu picioarele pe pământ îşi dădeau seama că se discuta despre o utopie, formaţia din Târgu Jiu neavând posibilităţi financiare şi infrastructură pentru a tânji la o asemena performanţă. Odată cu începerea returului, entuziasmul s-a transformat în dezamăgire, mulţi dintre visători dându-şi seama că s-au amăgit degeaba, dar şi că s-a ratat o şansă istorică, cu care clubul din Târgu Jiu să nu se mai întâlnească niciodată.
Boss-ul Condescu a pus punctul pe „i”, întrebând retoric un reporter local dacă noi aveam lot pentru cupele europene, ceea ce spune totul. Probabil, cu Grecu, Chiricheş, Matei, Vranjes, Stromajer şi alţi băieţi, care au plecat în anii anteriori, gorjenii aveau lot de cupele europene, însă pentru a supravieţui trebuie să şi vinzi.
Daniel Iancu
Recomandă acest articol:
29.05.2012. 05:32
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu