Dosarul ,,Videochat”, finalizat de procurori! Doi soți celebrii în Târgu-Jiu, inculpați pentru evaziune fiscală
Procurorii gorjeni au finalizat la sfârșitul lunii octombrie cercetările în dosarul penal întocmit în vara lui 2017 privind activitatea de videochat, desfășurată de mai multe tinere în saloane de înfrumusețare din Târgu-Jiu. Anchetatorii au urmărit, de fapt, drumul banilor din străinătate în contul persoanelor care practicau videochat în municipiu, eludând plata dărilor către stat. Au fost luați în vizor atunci soții Gabriel și Bianca Feroiu, care administrau de fapt această afacere. La scurt timp după începerea cercetărilor, ambii au părăsit țara, ca pe bunurile lor, anul trecut, anchetatorii să pună sechestru asigurator. Soții Feroiu, foști sportivi, figurează, în prezent, inculpați pentru evaziune fiscală, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Gorj.
Poliţiştii din Târgu-Jiu au efectuat, la începutul lunii iunie 2017, 16 percheziţii la mai multe saloane de înfrumuseţare din oraş şi la locuinţele unor suspecţi acuzaţi de evaziune fiscală. În total, zece persoane au fost conduse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Printre acestea s-au aflat şi cei doi culturişti, soţ şi soţie. Este vorba despre Bianca Feroiu, sportivă care a fost legitimată de Clubul Sportiv Universitatea Cluj, la Secţia Culturism, multiplă medaliată la nivel naţional, care a refuzat să facă declaraţii, în momentul în care a fost condusă în faţa anchetatorilor. Nici soţul său, Mihai Gabriel Feroiu, nu a avut nimic de spus. Poliţiştii susţineau atunci că prejudiciul creat bugetului statului, prin activitatea de videochat, care ar fi fost ascunsă prin intermediul unor saloane de înfrumuseţare, ar fi de aproximativ 500.000 de euro.
Din vara lui 2017 și până în martie 2019 peste cercetări s-a așternut ceața, abia în primăvara anului trecut apărând informații că Bianca Feroiu s-a adresat Tribunalului Gorj solicitând contestarea măsurilor preventive decise de procurorul de caz. Mai exact, pe averea fostei sportive s-a pus sechestru.
La începutul acestei luni, la Tribunalul Gorj a fost publicat dosarul nr. 2863/95/2019 prin care cei doi soți au fost trimiși în judecată în calitate de inculpați pentru evaziune fiscal. Statul roman prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Națională Regională a Finanțelor Publice Craiova-AJFP Gorj s-au constitui părți civile în acest dosar penal.
Recomandă acest articol:
22.01.2020. 10:47
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu