Noul director al Minprest are, cel puțin, un schelet în dulap! Vișan, implicat în afacerea ”Molozul”, pe când conducea firma Polaris!
Un alt ”specialist” cvasinecunoscut a fost scos de cei de la PNL și plantat, la propunerea AGA, adică de noul șef CE Oltenia, la conducerea Minprest Serv SA. Practic, votul în Consiliul de Administrație, compus tot din oameni agreați de partid, a fost doar o formalitate prin care s-a oficializat instalarea lui Cristinel Aurelian Vișan în poziția de director al societății.
Curios este că cei care l-au susținut pe Vișan, adică vicepreședintele Robert Ciocioi, membru în CA al Minprest, n-a făcut o minimă verificare pentru a afla de ce a trebuit să plece, de la ultimul loc de muncă, după numai zece luni, iar din noiembrie, anul trecut, nu și-a găsit alt job.
Cristinel Aurelian Vișan a fost numit, recent, prin hotărâre a administratorilor Minprest SA, în funcția de director general interimar al societății care prestează servicii pentru CE Oltenia și la care compania energetică deține 95% din capitalul social. Vișan va conduce Minprest timp de patru luni, până la data de 1 iulie a acestui an, până când se va mima o selecție, potrivit OUG 109, privind guvernanța corporativă a intreprinderilor publice.
Timp de zece luni, din februarie și până în noiembrie, anul trecut, Cristinel Vișan a fost manager al Polaris M Holding SRL, firma care prestează activități de colectare a gunoiului în Tg-Jiu.
Potrivit unor surse din cadrul firmei, acestuia nu i-a mai fost prelungit contractul cu societatea după ce șefii săi au aflat despre oarece servicii prestate către populație, dar contravaloarea acestora n-a ajuns în visteria Polaris.
E vorba despre așa zisa afacere ”Molozul”: mai exact, au fost cazuri când persoane care au dezafectat unele construcții și au apelat la serviciile Polaris pentru ridicarea molozului, nu au primit factură și chitanță, în momentul în care au plătit pentru asta.
Despre operațiunea frauduloasă avea cunoștință și managerul Vișan pentru că, susțin aceleași surse, mare parte din sumele încasate ajungeau la el.
Deși și-a descris activitatea profesională ca un adevărat corporatist, care a coordonat, în trecut, depozitul unei firme de curierat sau a manageriat o zonă a unui operator privat de servicii poștale, Vișan nu și-a mai găsit un nou job, timp de cinci luni, din noiembrie, până la 1 martie, când a fost numit, cu susținerea puternică a vicepreședintelui liberal Robert Ciocioi, în poziția de director general al Minprest SA.
Reprezentanții Polaris nu au dorit să comenteze pe marginea subiectului și au refuzat să spună dacă s-au adresat organelor judiciare. Cristinel Vișan nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere din cauză că și-a șters numărul de telefon din CV, iar la sediul societății nu a fost de găsit.
Recomandă acest articol:
03.03.2020. 12:48
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu