Substituire de identitate pentru a-i face rău, indirect, directorului Dorin Tașcău și profesoarei Maria Cochină, de la CNTV! Reclamație dublă, la IPJ Gorj
Dorin Tașcău, directorul Colegiului Național Tudor Vladimirescu, s-a ales cu o sesizare la Ministerul Educației, în noiembrie 2019, dar și cu una la DNA, acesta fiind acuzat, în scris, de comiterea unor fapte de corupție. Sesizările se pare că au fost semnate, în fals, cu numele unui profesor din Târgu-Jiu, care s-a arătat atât de revoltat de situație, încât a şi depus o plângere în acest sens la IPJ Gorj, înregistrată aici cu nr. 67706/07.01.2020, în care reclamă o substituire de identitate, sub semnătură falsă. Profesorul susține că bănuiește și cine ar fi cel care a întocmit cele două sesizări, în intenția clară de a-i face rău profesional directorului Tașcău, dar și pentru a-i strica buna relație cu respectivul. De asemenea, o plângere similară s-a făcut la IPJ Gorj, în aceeași manieră, și împotriva profesorului de istorie Maria Cochină, acuzată că face meditații ilegal, despre care se vehiculează că va fi viitorul inspector școlar general al IȘJ Gorj.
Aceste trei sesizări, realizate după același tipar și semnate cu numele prof. Ion Elena, sunt îndreptate împotriva unor profesori cu notorietate la nivel județean, Tașcău fiind de ani buni directorul CNTV şi fost inspector şcolar general, în timp ce Cochină este prof. doctor în istorie la CNTV şi fostă inspector şcolar general-adjunct, membru al PNL Gorj. De altfel, despre Cochină se vorbeşte că ar fi inspectorul şcolar general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, în perioada imediat următoare, aceasta fiind susținută politic pentru ocuparea funcției lui Mrejeru, ce a fost promovată inspector general al IȘJ de către PSD.
Profesorul Elena susține, în declarația dată recent la poliție, că persoana bănuită că ar fi responsabilă de apariţia celor trei reclamații ar fi Ion Ișfan, actualul inspector școlar general-adjunct, care ar vedea un pericol din potențiala promovare a unuia dintre cei doi profesori de la CNTV Târgu-Jiu pe postul de inspector şcolar general al educației gorjene, funcţie la care speră şi el din nou!
Anchetă și la vârful IȘJ Gorj!
Acest lucru l-a susținut dascălul și în fața conducerii actuale a IȘJ Gorj care a declanșat, de altfel, o anchetă în acest sens.
,,Una dintre petiţii este scrisă împotriva domnişoarei prof. dr. Maria Cochină, de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, despre care se ştie în comunităţile din Târgu-Jiu şi Judeţul Gorj că ar fi în atenţia decidenţilor politici locali pentru a ocupa funcţia de inspector şcolar general la IŞJ Gorj. Reclamaţia a fost adresată sub formă de plângere penală la instanţa de judecată, pentru care am şi semnat o declaraţie de martor la domnul inspector de poliţie Ilie Albadi. Reclamaţia face obiectul dosarului penal cu nr. 587/P/2019, aflat pe rolul Tribunalului Gorj”, susține, fără menajamente, profesorul Elena.
,,A doua reclamaţie scrisă şi semnată în numele meu sub semnătură falsă este îndreptată împotriva domnului prof. dr. Dan Dorin Taşcău, director al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, despre care se zvoneşte în municipiu şi judeţ că ar fi un posibil ocupant al funcţiei de inspector şcolar general la IŞJ Gorj; reclamaţia se referă la „ilegalităţile pe care acesta le săvârşeşte în calitatea sa de director al prestigiosului colegiu” şi este adresată „DOMNULUI MINISTRU AL EDUCAŢIEI NAŢIONALE”, fiind înregistrată la minister cu nr.16728/22.11.2019”, a completat cadrul didactic.
Deratizări dubioase?!
De altfel, în cuprinsul sesizării semnate, în fals, Tașcău este acuzat că ar fi oferit, în calitate de director al CNTV, mai multe contracte de deratizare unor apropiați ai săi, în schimbul cărora ar fi primit ,,diverse sume de bani și foloase necuvenite”. Numele afaceristului Daniel Buleac de la „Dolce Vita” este pomenit în cuprinsul sesizărilor semnate în fals, căruia i s-ar fi achitat lucrări nerealizate de către Tașcău. ,,În perioada 2016-2018, nu s-au efectuat niciun fel de lucrări de deratizare, plătindu-se însă suma de 80 de mii. de lei pentru fiecare trimestru. O dovedește numărul mare de epidemii de gripă sau alte boli, declanșate la CNTV”, se arată în cuprinsul documentului publicat mai sus. Tașcău mai este acuzat în același document că ,,fraudează, an de an, examenul de bacalaureat”, elevii fiind îndemnați să copieze chiar de directorul general, în timp ce camerele video din clase sunt oprite.
,,Am trimis la polițistul care anchetează cauza, în xerocopie, un exemplar din această reclamaţie scrisă la calculator şi un exemplar din declaraţia pe care am dat-o în faţa domnişoarei inspector şcolar general al IŞJ Gorj, prof. dr. Marcela Mrejeru, şi a domnului inspector şcolar general-adjunct, prof. Marian Staicu, cu prilejul anchetei realizate de inspectoratul şcolar judeţean în acest caz; bănuiesc, în procent de 99,99%, că în spatele acestor reclamaţii se află numitul Işfan Ion, actualul ocupant, prin abuz, al funcţiei de inspector şcolar general-adjunct al IŞJ Gorj”, mai susține Ion Elena.
Un fals grosolan
Profesorul mai precizează într-o declarație scrisă transmisă și ministrului Educației că sesizarea la adresa directorului Tașcău este ,,un fals grosolan”, cu mențiunea că dascălul și directorul astfel reclamat nu s-au mai întâlnit de un an de zile.
Nu este singurul argument prezentat de prof. Ion Elena șefului Ministerului Educației, în document fiind subliniat şi adevărul că nu acesta este cel care a sesizat faptele de corupție ale directorului de liceu din Gorj.
,,Sesizarea este făcută de o persoană obișnuită cu astfel de denigrări, care a avut o tangență cu faptele și actele”, a scris profesorul în sesizarea trimisă ministrului Educației.
Acesta așteaptă acum ca anchetatorii să-i facă dreptate, anchetele fiind în curs.
Recomandă acest articol:
16.01.2020. 10:42
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu