Încasări de sute de mii de lei din show-uri erotice. Soții Feroiu, inculpați în dosarul ”Videochat la saloanele de înfrumusețare”, primeau banii din SUA
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au finalizat cercetările în dosarul denumit de presă ”Videochat la saloanele de înfrumusețare” și, la finele lunii octombrie a anului trecut, i-au trimis în judecată pe soții Bianca și Mihai Gabriel Feroiu, cunoscuți practicanți de culturism, sub acuzația de evaziune fiscală.
Anchetatorii au stabilit că, timp de opt ani, aceștia au realizat venituri consistente din videochat, iar banii erau virați de corporațiile din SUA care dețineau site-urile ce găzduiau show-urile erotice în conturile celor doi soți, fără ca aceștia să-i declare în vederea impozitării.
Amănunte picante…
… ies la iveală în dosarul în care, în iulie 2017, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice cu sprijinul celor de la Ordine Publică și SAS, din cadrul IPJ Gorj, au efectuat, 16 percheziții la saloane de înfrumusețare din Tg-Jiu, și la domiciliile proprietarilor acestora, a căror activitate, în realitate, era de videochat.
Polițiștii au ridicat, la acea data, mai multe unități de calculator, iar zece personae, cunoscuți practicanți ai culturismului din Tg-Jiu, aveau calitatea de suspecți și au fost duse la audieri, în stare de libertate.
În final, anchetatorii au stabilit că doar soții Bianca și Mihai Feroiu au realizat venituri din videochat, fără ca acestea să fie declarate pentru a fi supuse impozitării și taxelor legale și au probat 200 de acte materiale de evaziune fiscală pentru fosta campioană la culturism și 89 în sarcina soțului acesteia, și el fost culturist.
Cum au început show-urile erotice
În 2009, Mihai Feroiu a fost suspendat din activitatea sportivă, pe viață, de către Federația Română de Culturism și Fitness, după ce a fost depistat pozitiv la un control doping.
Tot până în acel an, Bianca Feroiu a lucrat ca agent de vânzări la o firmă din Alba Iulia.
Practic, anchetatorii au stabilit că din luna mai a acelui an, timp de mai mulți ani, cei doi și-au deschis 6, respectiv 8 conturi bancare în care primeau banii din activități de videochat pe care procurorii le consideră ”îndeletnicire”.
Cei care voiau să vadă doar un streaming cu Bianca achitau un tarif de 3-5 dolari unui site, iar aceasta primea 50% din încasări de la o corporație din SUA, proprietara site-urilor pe care aveau loc sesiunile de videochat. Bianca a realizat încasări de 149.000 de dolari, în acele conturi bancare deschise pe numele său, potrivit actului de inculpare.
Mihai Gabriel Feroiu a încasat și el, cam în aceeași perioadă, 2009-2017, în jur de 12.000 de dolari și 20.000 de lei. Acesta făcea videochat în locuința părinților săi, în care, mai târziu, s-a mutat împreună cu Bianca și au continuat activitatea erotică, iar condițiile financiare erau identice cu cele ale consoartei sale.
La perchezițiile din 2017, organele judiciare au ridicat de la aceștia de acasă două laptop-uri în care au găsit zeci de fișiere video cu cei doi în care prestau activități de videochat.
ANAF a stabilit că prin nedeclararea veniturilor realizate, în vederea impozitării, Bianca a prejudiciat bugetul statului cu suma de 175.000 de lei, iar Mihai Feroiu cu 79.000 de lei.
Cei doi au recunoscut că au făcut videochat, iar inspectorii ANAF au descoperit că timp de opt ani, Bianca a avut încasări de 720.000 de lei, iar Mihai de peste 308.000 lei, banii fiind virați de corporații din las Vegas, cele care dețineau site-urile ce găzduiau show-urile erotice.
Mai trebuie spus că cei doi au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză fiscală judiciară, iar procurorii au instituit sechestru asigurător pe un apartament al Biancăi și i-au trimis pe cei doi în judecată, la finele lunii octombrie a anului trecut.
Măsura a fost contestată în instanță însă, în luna martie a anului trecut, Tribunalul Gorj a respins, definitiv, cererea acesteia și a decis menținerea sechestrului.
Recomandă acest articol:
05.02.2020. 12:00
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu