De-a râsu’ plânsu’ cu primarul Bârcă: ,,Turburea este ca un bebelou!”
Comuna Turburea, condusă de fostul primar PDL, Ion Bârcă, este un focar de infecţie. Cel puţin asta este concluzia pe care o putem trage la o simplă privire peste câteva fotografii, instantanee din localitate, care ne-au ajuns, prin poştă, la redacţie. Pozele se bat însă cap în cap cu declaraţiile edilului local Bârcă, făcute recent la un post local de televiziune, în care primarul se exprima, în stilu-i caracteristic că Turburea sa este frumoasă ca un ,,bebelou”(sic!) şi curată ,,ca un pahar cu apă”.
Apa aşa-zis potabilă a aproape 1.100 de gospodării din Turburea este un pericol pentru sănătatea celor care fac greşeala să o folosească pentru altceva decât uz gospodăresc. Asta deoarece locul în care apa este curăţată de impurităţi, este şocant de murdar şi inestetic. Încă de la intrarea în spaţiul în care funcţionează staţia de apă, se vede că aceasta este ca un sat fără câini, poarta care permite accesul spre unitate fiind scoasă din balamale şi culcată la pământ.
În curtea unităţii, de asemenea, apa bălteşte, lucru observat cu uşurinţă din fotografii. Chiar dacă în jurul staţiei trebuie să fie o zonă de siguranţă, aceasta se află, cel puţin după cum reiese din fotografii, sub apă. În interiorul staţiei, se vede aparatura lipsă, deşi vorbim de o investiţie pe fonduri, dar şi excremente de animalele, caprele fiind cele care îşi fac veacul în interiorul staţiei.
Bazinele de apă sunt şi ele cu tencuiala căzută iar conductele de apă sunt ruginite şi pline de bălării. Nu se ştie cum Direcţia de Sănătate Publică Gorj, mai precis inspectorii de la Sanepid, au permis ca staţia de apă să funcţioneze zilnic, Serviciul de Gospodărie Comunală având în jur de 1100 de abonaţi, gospodării, în condiţiile în care nu scrie nicăieri că apa este improprie consumului uman.
Toaletele la şcoli, focare de infecţie
Nu numai la staţia de apă se vede dezastru în fotografii, elevii şcolilor din comună, mai precis şi şcolii de la Cocorova, şi preşcolarii Grădiniţei din Poiana au parte de condiţii de nedescris dacă vor în timpul orelor să-şi facă nevoile fiziologice la toaletele unităţilor de învăţământ.
Nu numai lipsa apei curente este o problemă ci mizeria şi felul în care au fost construite grupurile sanitare demonstrează că Turburea nu este nici pe departe ,,bebeloul” cu care se laudă Bârcă. Dimpotrivă, pentru faptul că oferă localnicilor această apă, aşa-zis potabilă, Bârcă atentează la sănătatea populaţiei din Turburea.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
02.04.2013. 00:17
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu