Pandurii nu umplu Cluj Arena
Pandurii va juca în grupa E a Europa League cu Fiorentina, Dnepr şi Pacos Ferreira, iar administraţia stadionului Cluj Arena, gazda gorjenilor, a anunţat preţurile biletelor pentru cele trei partide de acasă.
Fanii pot cumpăra bilete pentru toate cele trei confruntări, dar şi separat. Un abonament pentru cele trei jocuri costă 50 de lei la tribuna I şi II şi 175 lei la tribuna VIP.
Accesul la un singur meci costă 20 de lei la tribuna I şi II, cu doar 5 lei mai scump faţă de fazele preliminare, şi 70 lei la VIP.
De remarcat că organizatorii nu au pus bilete în vânzare pentru peluze, astfel că maxim 18.500 de spectatori vor fi la meciurile gorjenilor.
Conform acordului dintre Pandurii şi Consiliul Judeţean Cluj, proprietarul Cluj Arena, încasările din bilete ajung în conturile insitituţiei, cu o singură excepţie. Dacă la meci sunt peste 10.000 de spectatori atunci Pandurii şi CJ Cluj îşi împart în mod egal banii obţinuţi din bilete.
Primul meci al pandurilor în grupele Europa League are loc pe 19 septembrie, pe Cluj Arena, cu Dnepr.
Recomandă acest articol:
10.09.2013. 04:49
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu