Rămân fără victorie pe Cluj Arena
Debut cu stângul pentru Pandurii Târgu Jiu în grupele Europa League. Pandurii a fost învinsă pe Cluj Arena de Dnepr, 0-1, în primul meci din grupa E. Fostul pandur, Alexandru Vlad, a fost titular pentru ucrainieni.
Pandurii au ajuns la al treilea meci consecutiv pe Cluj Arena în care nu au reuşit să câştige. În celălalt meci al grupei, Fiorentina a învins Pacos, 3-0.
Noua forţă din Ucraina, Dnepr, a învins Pandurii pe Cluj Arena, 1-0, la capătul unui joc în care diferenţa a fost şi mai mare.
Echipa lui Juande Ramos s-a jucat cu ocaziile, Stanca fiind erou pentru olteni de această dată. Pandurii putea spera la un egal în prelungiri când a şi şutat de 2 ori pe spaţiul porţii. Cu un corner şi 2 şuturi pe poartă e greu să obţii un rezultat mare în Europa League.
Şeful Condescu a recunoscut că 0-1 e scorul corect. "Ne-a bătut o echipă mai bună decât noi. Cu puţin noroc puteam obţine un egal nemeritat la ultima fază. Este, însă un joc din cele şase. Îmi pare rău pentru cei 1.000 de oameni care au venit din Oltenia, dar sperăm să le oferim bucurii cu Fiorentina şi cu Pacos. Vrem cel puţin 4 puncte din această grupă. Experienţa celor de la Dnepr s-a văzut", a declarat Condescu.
Paulinho şi Distefano au debutat cu acest prilej în cupele europene, cei doi fiind nou veniţi la Pandurii.
Fiorentina este liderul grupei E după prima rundă, în urma victoriei cu 3-0 împotriva portughezilor de la Pacos de Ferreira
Au măsurat iarba
UEFA impune reguli stricte în grupele Europa League. Oficialii UEFA au măsurat şi firul ierbii de pe Cluj Arena şi bannerele de publicitate. Pandurii s-au văzut nevoiţi să joace, acasă, în echipamentul de deplasare, negru-portocaliu, asta pentru că şi Dnepr are aceleaşi culori ca Pandurii, alb-albastru şi a avut întâietate la alegerea echipamentului. Toate microfoanele reporterilor au avut logoul Europa League şi nu al televiziunii de care aparţineau.
Miza pe deplasare
Echipă de deplasare în Europa, pandurii speră la un rezultat mai bun la codaşa grupei Pacos de Ferreira, în runda următoare."Sperăm să adunăm puncte în deplasare. Se pare că suntem o echipă de deplasare", a spus Alin Buleică.
Pe Cluj Arena nu au bătut pe nimeni în Europa. Echipa lui Pustai a remizat cu Hapoel Tel Aviv, 1-1 şi a pierdut 0-1 cu Braga şi Dnepr. Următorul joc al pandurilor este programat pe 3 octombrie, în deplasare la Guimaraes, cu Pacos Ferreira.
Recomandă acest articol:
24.09.2013. 05:07
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu