Sezon de pregătire, încheiat cu victorie pentru Energia
Energia a jucat ultimul meci amical acasă, cu nou promovata Timba Timişoara, o echipă ce s-a dovedit a fi incomodă în primele trei sferturi. Echipa noastră a încheiat meciul în avantaj, scor 75-60, însă partida a durat cu aproximativ un minut mai puţin, antrenorul oaspeţilor retrăgându-şi echipa de pe teren.
Cu o echipă din care a lipsit Stefan Nikolic, care a avut febră şi nu a evoluat deloc în acest meci, Energia a suferit mult în prima parte a meciului, în special în faza de atac. Cu Gliga în teren vreme de 25 de minute, cu un Roşu încă departe de ceea ce aşteaptă Nikolic de la el şi cu o atmosferă de vacanţă, atât în tribune cât şi pe teren, oaspeţii au preluat iniţiativa şi au câtigat primele 20 de minute, cu 36-28. Sfertul al treilea a fost cel în care echipa gorjeană a început să-şi revină şi înaintea ultimelor zece minute s-a intrat cu un scor egal, 50-50. Energia a jucat bine şi în acest ultim sfert, însă pe final, supărat pe o decizie luată de arbitri, antrenorul celor de la Timba Timişoara, Bogdan Murărescu, şi-a scos echipa de pe teren şi a trimis-o la vestiare, fără a mai reveni asupra deciziei, astfel că partida s-a încheiat înainte de limită, când tabela arăta 75-60 şi mai puţin de un minut de joc.
Energia îşi încheie astfel stagiul de pregătire a noului sezon cu un succes, însă înaintea meciurilor din Cupa României rămân unele semne de întrebare. Echipa nu a ajuns încă la potenţialul dorit de antrenor, însă acesta este sigur că va reuşi să îşi conducă elevii acolo unde doreşte, iar debutul de sezon îi va găsi pregătiţi şi gata de performanţe notabile în tricoul Energiei.
Recomandă acest articol:
25.09.2012. 08:15
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu