Victorie grea pentru Energia, în prima etapă
Considerat un meci mai facil decât altele care vor urma pentru Energia Pandurii Târgu Jiu, întâlnirea cu CSM Ploiești a fost un debut fericit pentru elevii lui Liviu Andrieș, însă nu fără emoții.
Trupa ploieșteană s-a agățat de orice minge, a luptat de la egal la egal cu Energia și a fost la un pas de a produce surpriza la Târgu Jiu. Gazdele au condus până în minutul 24, când tabela arăta 8-7, dar CSM a arătat că nu s-ar mulțumi cu statutul de victimă sigură și a reușit, la rândul său, să conducă în două rânduri, cu 8-9 și 9-10, Energia revenind pe final de repriză, pentru a intra la cabine cu un avantaj de două lungimi, scor 14-12.
Pauza a fost benefică pentru prahoveni, care au început în forță, au egalat după doar cinci minute de la reluare, iar apoi au ajuns să conducă la trei goluri, scor 17-20, la jumătatea reprizei secunde. Liviu Andrieș a sunat adunarea, Ilieș a fost cel care a început asaltul la poarta CSM-ului, un asalt care s-a soldat cu un parțial de 8-1 pentru Energia între minutele 45 și 55, cu cinci minute înainte de final, gazdele conducând cu 25-21.
N-a fost să fie un final liniștit, oaspeții s-au apropiat la doar un punct, dar Apolzan a fost cel care a închis tabela cu golul de 27-25, gol care a certificat primul succes al Energiei în noua ediție de campionat în Liga Națională.
Recomandă acest articol:
18.09.2012. 04:23
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu