Saloane cu tarife de hotel şi condiţii ioc
Lăcomia managerului interimar Vasile Stănculete, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, stă în calea banilor care ar putea intra în bugetul unităţii medicale. Într-o şedinţă a Comitetului director, Stănculete a decis ca pacienţii care vor să fie internaţi într-una din rezervele spitalului să plătească 100 de lei pe noapte.
Rezervele aşa zis de lux ale unităţii medicale sunt de fapt încăperi cu unul sau două paturi, televizor, frigider, mobilier destul de vechi şi grup sanitar propriu. În ultima perioadă, în spital a fost amenjată câte o rezervă în aproape fiecare secţie. “În prezent, avem două rezerve la Ginecologie, două la Gastro, două la Pediatrie, două la Cardio.
Cu toate că la Cardiologie costa 50 lei pe noapte, la ultima şedinţă a Comitetului director s-a luat decizia ca internarea să coste 100 lei pe noapte”, a spus directorul economic al unităţii medicale. În primele 15 zile ale lunii noiembrie, după ce toate rezervele au fost date în folosinţă, la bugetul spitalului au intrat doar 700 lei din 10 zile de internare ale unei paciente de la ginecologie.
În octombrie, 300 de lei au fost adunaţi din internările în rezervele spitalului. Potrivit medicului cardiolog Ion Mălăescu, şeful Secţiei Cardiologie, în trecut, când internarea în rezerva secţiei costa 50 lei pe noapte, se strângeau anual peste 15.000 de lei, bani care se duceau la bugetul unităţii medicale.
M.A.
Recomandă acest articol:
21.12.2011. 23:25
Comentarii
La spitalul din carbunesti toate saloanele sunt foarte curate si de 5 stele, iar pacientii nu dau bani ca sa stea in saloane. la carbunesti cum se poate? toate saloanele din toate sectiile sunt luna de curatenie, au caldura iarna, apa calda, grup sanitar la fiecare salon, televizor, frigider, iar lenjeria e schimbata zilnic. e super ok acolo.
lasati 50 lei noaptea la internarile in rezervele spitalelor din TG JIU si avind pacienti mai multi se mai string ceva bani *******i confortul lasa de dorit si cei care se trateaza in TG JIU n au bani *******i cei care au bani se trateaza in strainatate
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu