Prima pagină ·
Actualitate · Morega a „mutat” Partidul Conservator la PNL
PNL, transformat de Morega în magnet politic
Alin Stroia
redactie@scandaldegorj.ro
Recomandă acest articol:
Morega a „mutat” Partidul Conservator la PNL
Preşedintele Partidului Naţional Liberal Gorj, deputatul Dan Ilie Morega, a anunţat noi achiziţii în formaţiunea liberală pe care o conduce, imediat ce de la Bucureşti, de la conducerea centrală, i s-a dat undă verde pentru a-şi construi o echipă aşa cum şi-o doreşte în scopul de a obţine o credibilitate cât mai ridicată şi un scor electoral cât mai bun pentru formaţiunea liberală din judeţul nostru.
Astfel, fostul preşedinte al Partidului Conservator, Valentin Mogoe, împreună cu alţi 17 membri demisionaţi din Partidul Conservator, au trecut la Partidul Naţional Liberal. Faţă de această situaţie, Morega a precizat, într-o conferinţă de presă, faptul că „3 viceprimari conservatori, care vor rămâne sub anonimat, împreună cu alţi 17 membri ai PC-ului au adoptat doctrina liberală”. Valentin Mogoe a condus conservatorii gorjeni până în anul 2004, atunci când în sânul acestei formaţiuni politice a „aterizat” Pantelimon Manta, care prin anumite jocuri de culise l-a dat la o parte pe Mogoe, ulterior conservatorii lămurindu-se ce hram poartă Manta.
PNL, transformat de Morega în magnet politic
Despre motivele venirii la liberali a demisionarilor PC-işti, Morega a afirmat: „Conservatorii înscrişi astăzi la PNL au plecat din partid nemulţumiţi de modul în care a funcţionat alianţa cu PSD-ul”. Totodată, deputatul Morega i-a promis lui Valentin Mogoe şi o funcţie în partid. „Probabil de preşedinte al Consiliului de Onoare şi Arbitraj, funcţia care vine imediat după cea de preşedinte al organizaţiei”. Ca atare, funcţia promisă lui Mogoe este una dintre cele mai importante din cadrul formaţiunii liberale gorjene.
Cu toate că a părăsit de multă vreme Partidul Conservator, răstimp în care s-a ferit a mai face politică, Valentin Mogoe mărturiseşte că a urmărit cu îndeaproape ceea ce se întâmplă în viaţa politică gorjeană. Vizavi de ceea ce l-a determinat să facă o asemenea mişcare, Mogoe a declarat că a venit în PNL datorită modului performant în care Dan Ilie Morega a condus această formaţiune politică.
Alt grup conservator la liberali
După venirea lui Mogoe şi a grupului său în rândul liberalilor, un alt grup conservator este aşteptat de Morega să vină în formaţiunea liberală. Despre primul grup, Radu Leonard, fost vicepreşedinte al PC, a declarat că „cei 17 plecaţi la PNL nu fac parte din grupul nostru”. Prin urmare, cei 17 conservatori înscrişi la Partidul Naţional Liberal nu fac parte din grupul de 29 de persoane care au demisionat odată cu mine săptămâna trecută”. Demisionarii au avut o şedinţă marţi seara şi au discutat variantele politice oferite şi spre ce partid să îşi îndrepte paşii, însă nu s-a luat nicio decizie tranşantă, deoarece nu s-au strâns toţi, unii dintre cei implicaţi în această situaţie fiind plecaţi în concedii. Având în vedere şi aceste aspecte, fostul vicepreşedinte conservator, Radu Leonard, a previzionat că „Şi noi tot spre PNL înclinăm balanţa.”
Alin Stroia
redactie@scandaldegorj.ro
Recomandă acest articol:
17.07.2009. 08:31
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu