Un artist din Târgu-Jiu îl acuză pe Axinte: „Mi-a dat ţeapă!”
Spirite încinse după show! Un cântăreţ din Târgu-Jiu s-a făcut foc şi pară, după ce a urcat pe scenă la „Caravana lui Axinte”, o acţiune susţinută de o cunoscută marcă de bere, care a ajuns în iunie la Târgu-Jiu.
Marius Baldovin vrea să îl dea în judecată pe actorul Florin Petrescu, zis “Axinte” de la Vacanţa Mare. „Am cântat în iunie la Târgu-Jiu şi în august la Craiova şi Bistriţa. A zis de două luni că îmi dă banii şi am avut încredere în el. A vorbit şi cu impresarul meu şi a rămas că îmi va pune banii pe card, însă nu s-a ţinut de cuvânt. Nu voi renunţa la bani, pentru că eu am cântat câte trei piese pe spectacol. Axinte mi-a dat ţeapă, deşi, atunci când a venit cu caravana în Târgu-Jiu mi-a promis că o să mă plătească pentru prestaţia mea.
De două luni m-a tot amânat, pe motiv că nu are momentan ce să îmi ofere. Impresarul meu, Ionuţ Deculescu, o să îl dea în judecată, pentru că m-a minţit şi nu mi-a oferit suma de 1000 de euro. Eu degeaba nu cânt, pentru că nu mă scot banii afară din casă”, a declarat Marius Baldovin, în exclusivitate pentru Scandal de Gorj.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
02.09.2014. 05:24
Comentarii
ba, da prosti mai sunteti de-l bagati in seama pe baldovin. va da bani sa faceti articole despre el ?
Ba da negru mai esti . Nu Dan Negru .
Daca nu ar fi fraieri , smecherii ar murii de foame ;)
tu sti sa cinti nu prea ai fata
Axinte a mai dat si alte tepe la artistii e cunoscut ca tepar,eu nu stiu de ce mai colaborezi cu el
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu