Energia, la două minute să piardă la "masa verde"
După patru eşecuri la rând, Energia Pandurii Târgu Jiu a reuşit a doua victorie din 2013, cu ultima clasată Universitatea Cluj, scor 30-23 (15-15). Portarul sloven, Rok Jelovcan, a fost considerat omul meciului. Energia a fost aproape să piardă jocul înainte de a începe deoarece nu a asigurat asistenţa medicală.
Degeaba li s-au tăiat din salariile pe luna februarie că handbaliştii gorjeni nu şi-au revenit. Jocul e, în continuare, departe de aşteptări, victoria cu Univ. Cluj, cea mai slabă echipă din Liga Naţională, fiind facilitată şi de brigada de arbitrii. Formată din copii, echipa din Ardeal nu a rezistat până la final, dar s-a bătut onorabil la Târgu Jiu timp de o repriză. Dar nu numai jucătorii sunt penibili, ci şi organizatorii care au uitat să cheme ambulanţa la joc. Din fericire, echipajul a ajuns cu doar opt minute de întârziere, în timp ce regulamentul permite 10 minute. "O persoană din Consiliul Director trebuia să se ocupe de acest aspect şi nu a făcut-o. De acum o să le fac eu pe toate", a comentat preşedintele secţiei de handbal, Andrei Maioreanu.
Andrieş: "La pauză le-am spus că suntem penibili"
Antrenorul Liviu Andrieş a salutat victoria, nu şi jocul echipei sale. "Bine că am reuşit să câştigăm. Complicăm jocul, în loc să jucăm simplu, după ce găsim soluţii fiecare o ia pe cont ptopriu, vrea să arate că el e cel care deci de jocul. În continuare jocul nu merge, trebuie să fim realişti că suferim la relaţiile de joc şi trebuie să lucrăm în continuare pentru a le pune la punct. La pauză le-am spus că suntem penibili şi că trebuie să ne trezim, iar la final că încercăm soluţii neadecvate în timpul jocului, nu ducem schemele până la capăt.
Stresul după aceste patru înfrângeri îi împinge să facă anumite greşeli", a declarat Andrieş.
Dragnea, în tribună
Deşi apt, Dorin Dragnea nu a fost reţinut în lot pentru acest joc. Tehnicianul l-a pedepsit pe interul venit de la CSM Bucureşti pentru jocul slab de la Dinamo, dar şi pentru impertinenţa arătată la şedinţa de analiză. "O decizie a băncii tehnice ca urmare a prestaţiei lui de la meciului cu Dinamo. A fost o "recompensă" pentru ceea ce s-a întâmplat la meciul cu Dinamo. O mică pedeapsă. Momentan aşa am considerat, urmează alt meci şi vom vedea.
Poate să considere şi ceilalţi că este un avertisment. Când sunt discuţii individuale trebuie să vorbim toţi aceeaşi limbă, nu să considere că unul este mai deştept decât altul", a explicat Andrieş.
Energia ocupă în continuare locul 9, cu 12 puncte acumulate, la 6 puncte de primul loc retrogradabil ocupat de CSM Ploieşti.
Recomandă acest articol:
12.03.2013. 04:00
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu