Chinuiți de "câini"
Energia Pandurii Târgu Jiu a câștigat cu mari emoții partida din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal masculin, cu penultima clasată, Dinamo București, scor 29-24. Mledenciu și Rădulescu au fost oamenii determinanți pentru gorjeni. Energia a acumulat patru puncte și a urcat pe locul 9.
Energia Pandurii Târgu Jiu - Dinamo București 29-24 (14-14)
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori 500
Energia: Jelovcan (7 intervenții), Rădulescu (11 intervenții), Motoi - Cărăgui, V. Popescu (3 goluri), Apolzan (2), Asoltanei (6), Dragnea (2), Ilieș (1), Enache, Șandru (5), Giotoiu (1), A. Popescu (1), Mazilu (4), Mledenciu (4). Antrenor: Liviu Andrieș.
Dinamo: Borodi (12 intervenții), Anghel - Ivan, Capotă (10 goluri), Dumitru, Săulescu (4), Marin (2), Băluț (2), Constantin, Cojocea (4), Dedu (2), Vasile, Grigore. Antrenor: Sebastian Bota.
Arbitrii: Gabriel Badiu - Ioan Barbu (Cluj Napoca).
Majoretele au încins atmosfera în Sala Sporturilor, dar spectacolul a lipsit cu desăvârșire. Energia promitea o victorie lejeră, dar lucrurile nu au stat deloc așa. Fără punct în acest sezon, Dinamo a surprins în debut, când s-a distanțat la 3-0. Băieții lui Andrieș și-au mai revenit și au întors rezultatul, 8-3 în minutul 14. Forcingul s-a potolit, iar gafele s-au înmulțit. Dinamo a echilibrat jocul și la pauză s-a intrat la egalitate, 14-14. Tot Dinamo a avut inițiativa și la reluare, punând din nou trei goluri avantaj pe tabelă în minutul 37, 18-15. Rezervele Energiei, Rădulescu și Mledenciu nu au fost de acord cu înfrângerea și au contribuit din plin la succesul așteptat, dar atât de greu obținut. Portarul Rădulescu a strâns 11 intervenții în 30 de minute, iar Mledenciu a marcat patru goluri în momente importante. De altfel, Răzvan Mledenciu a fost declarat omul meciului.
Andrieș, critic
În ciuda victoriei, Liviu Andrieș a criticat jocul echipei sale, în special pe faza de atac. "Sunt mulțumit doar de rezultat. Trecem de la o stare la alta așa de ușor. La Timișoara am avut o evoluție bună, iar cu Dinamo am tratat din nou cu ușurință momentele când am scăpat singuri cu portarul, iar am ratat două lovituri de la șapte metri. Nu prea jucăm mai nimic în atac, nu avem răbdare, încearcă fiecare să rezolve meciul pe cont propriu. Bine că am luat cele două puncte, foarte importante pentru configurația clasamentului și mai ales că jucam acasă.
Nu avem creier limpede care să construiască și să aibă răbdare. La noi coordonatorul accelerează și face cele mai multe greșeli, iar în apărare, în loc să fim un grup, ne defacem și fiecare e pe cont propriu", a spus Liviu Andrieș.
Bota, mulțumit
Paradoxal, antrenorul echipei Dinamo, Sebastian Bota, a lăudat jocul echipei sale. "A fost un meci foarte disputat și foarte echilibrat 52 de minute, după aceea s-a văzut lipsa de experiență a unor jucători. Suntem iar o echipă în reconstrucție, o echipă de copii cu patru oameni experimentați, în timp ce Târgu Jiul are o echipă valoroasă. Îmi pare rău, dar mergem mai departe, avem drum lung până la evitarea retrogradării. Sperăm ca săptămâna viitoare să facem și noi primele puncte. În general echipa a jucat bine față de meciurile pe care le-am avut până acum", a declarat Bota.
Energia are patru puncte după cinci etape și a urcat pe locul 9 în Liga Națională. În etapa viitoare, gorjenii se deplasează pe terenul ultimei clasate,U Transilvania Cluj.
Etapa a 6-a, sâmbătă, 20.10.2012:
HC Odorhei - Univ. Bucovina Suceava
Univ. Poli Municipal Timișoara - Știința Dedeman Bacău
Dinamo București - CSM Ploiești
Univ. Transilvania Cluj - Energia Pandurii Târgu Jiu
HCM Constanța - ASC Potaissa Turda
CSM București - CS Caraș Severin
Recomandă acest articol:
16.10.2012. 02:01
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu