EXCLUSIVITATE! Gârjoabă nu crede în divorţul Biancăi de Victor Slav
Singurul gorjean care a participat la nunta anului, cea a Biancăi Drăguşanu cu Victor Slav, nici nu vrea să audă de divorţul anului.
Fostul director de Resurse Umane al Complexului Energetic Turceni, pedelistul Corneliu Gârjoabă, care este moşul de botez al roşcatei, nu crede că au apărut deja probleme în căsnicia vedetelor şi susţine că are cel mai important motiv să spună asta. ,,Nu cred ceea ce se spune în presă, pentru că eu am fost la nuntă şi am văzut că se iubesc foarte mult.
Cred că nu este real ce se spune. Nu se poate să fie adevărat! Ea acum şi-a rezolvat problemele cu sănătatea. Probabil că vor merge în continuare împreună. Nu cred ca Victor să fi luat legătura cu fosta prietenă, Adam, cel puţin nu aşa repede. În viaţa lor pot să apară multe, dar aşa repede nu", a declarat Gârjoabă, în exclusivitate pentru Scandal de Gorj. Fostul director nu a sunat-o deocamdată pe Bianca să afle care este situaţia, însă recent mama roşcatei i-a dat asigurări că totul e bine. ,,Nu se poate să fie adevărat, pentru că eu am văzut cum se iubesc, cum se respectă, nu poate fi aşa. Nu-mi vine să cred că aşa de repede au făcut o nuntă frumoasă şi nu durează mult, să se despartă, nu cred.
Sfatul meu e să rămână împreună, e un cuplu fericit, frumos, probabil s-au cunoscut mai de mult, nu cred că făceau nuntă, dacă nu îşi puneau speranţe pe foarte mult timp. Eu cred că pe ea nici nu o afectează ce se tot spune, că ea s-a învăţat, ne afectează pe noi, care suntem apropiaţi lor. Ea e învăţată cu scandalurile astea, cu cancanuri, de când a intrat în showbiz. Mama ei a venit la nunta fiicei mele, nu mi-a spus că ar fi probleme. A spus că totul este în regulă, a venit cu soţul, s-au distrat foarte bine la nunta fiicei mele. Nici nu gândesc aşa ceva, de divorţ nici nu am deschis subiectul", mai spune pedelistul.
Gârjoabă: „La mine, familia e sfântă”
Acesta susţine că este afectat când citeşte ştirile despre un posibil divorţ în familia Slav.,,Pe mine da, mă afectează, ca şi neam al ei. Eu nu sunt învăţat cu probleme de genul ăsta. La mine familia e sfântă, am făcut 33 de ani de căsătorie, pe 23 noiembrie facem 33 de ani de la nuntă. În familia mea nu suntem pentru despărţire, indiferent ce probleme vor fi. Nu cred că ar fi intervenit cineva între ei, pentru că e prea devreme, s-a spus şi că ea ar fi plecat de la nuntă, nu e adevărat! Păstrez cu mama ei mai mult legătura, dar dacă Bianca şi Victor vor să vină pe la mine, îi aştept cu drag, dacă mă sună răspund, deşi neamurile se caută la evenimente şi la nevoi. Bianca îşi doreşte copii, nu despărţire. Cred că e mândră că mă are pe mine ca rudă", a încheiat Gârjoabă.
Octavian Vulpe
Recomandă acest articol:
19.11.2013. 01:29
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu