Firma paravan al lui Iordache a câştigat o licitaţie la CEO
Conducerea Complexului Energetic (CE) Oltenia a fost schimbată, dar unele dintre firmele care câştigă licitaţiile sunt aceleaşi.
Astfel, o societate din Turceni despre care presa a relatat că este folosită ca paravan pentru omul de afaceri liberal Ion Iordache, fost primar al localităţii, continuă să se numere printre favorite atunci când se decide cine primeşte lucrările în urma licitaţiilor organizate de către complex.
Societatea VANCOVER COMSERV S.R.L. a câştigat o licitaţie la CE Oltenia pentru reparaţii generale şi zugrăveli interioare la sediul administrativ şi la cel mecanic în cadrul carierei Roşia. Valoarea contractului este de aproape 300 milioane de lei. CE Oltenia a primit trei oferte, din care două au fost acceptate.
Firma Vancover aparţine lui Vasile Cornea, un apropiat al fostului edil Ion Iordache. În urmă cu doi ani, societatea Vancover a câştigat o licitaţie organizată de Primăria Turceni, de reabilitare a străzii Muncii din localitate. Numai că, utilajele folosite la executarea lucrărilor aparţineau firmei Ydail Construct, patronată de Ion Iordache. Lucrarea respectivă a costat peste cinci miliarde de lei şi a fost realizată cu utilajele şi maşinile lui Iordache.
Afaceristul Iordache, verificat de DIICOT
În urmă cu doar câteva luni, Scandal de Gorj vă relata că procurorii DIICOT au deschis o anchetă privind modul de executare a unei lucrări efectuată de firma omului de afaceri Ion Iordache la fostul Complex Energetic Turceni. Valoarea contractului a fost de peste 200 miliarde lei. Suspiciunea pe care oamenii legii încearcă să o clarifice este provenienţa unei cantităţi însemnate de ţeavă folosită la această lucrarea de supraînalţare a depozitului de zgură şi cenuşă de la Valea Ceplea. O mare parte a banilor a fost cheltuită pentru montarea unor ţevi pentru asigurarea unui drenaj corespunzător. Oamenii legii au informaţii că ţevile nu sunt noi şi au fost fost procurate de la complexul energetic vecin, Işalniţa.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
11.12.2012. 01:43
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu