Maxim: "Vreau să ajung fotbalist"
Vedeta pandurilor, Alexandru Maxim (22 de ani), a intrat din nou în atenția Stelei, după supergolul marcat la națională, contra Belgiei. Petre Grigoraș îi recomandă, însă, să plece "afară".
Maxim a marcat al doilea său gol la naționala României, după cel cu Andorra, de această dată în fața unei selecționate mult mai bine cotate decât a noastră, Belgia. Imediat, Steaua și-a manifestat interesul de a-l transfera, dar fotbalistul nu are de gând să plece, cel puțin până la vară. "Astfel de discuţii mă depăşesc, mă simt bine la Pandurii. Respect Steaua, dar nu mă gîndesc acum la un transfer acolo. Oricum, lumea aşteaptă mult mai multe de la mine, sînt obligat să joc fotbal de calitate. Altfel, se va spune că am fost doar o ploaie de vară. Ori eu vreau să ajung fotbalist. Apoi văd că se poate ajunge şi de la Pandurii la prima reprezentativă. Poate dacă voi avea evoluţii constant bune, voi prinde un transfer la o echipă mare de afară! Dar mai am mult de muncă", a declarat atacantul gorjenilor, pentru GSP.
Maxim a fost impresionat de tehnica fundașului Kompany, de la Manchester City, dar a refuzat să facă schimb de tricouri cu vreun adversar. "Chiar dacă au fost fotbalişti buni pe teren, am preferat să-mi păstrez tricoul "tricolorilor". E mai preţios decît oricare altul. Am dat şi gol, a fost şi victorie, un moment de care o să-mi aduc aminte mereu", a mai spus Maxim, care apreciază mai mult reușita din amicalul cu Belgia, decât cea cu Andorra. "Cel cu Belgia, altă clasă a adversarului, alt moment al jocului. Plus că i-am avut fix în faţă pe Vertonghen şi Kompany, apărători colosali în fotbalul mondial.
"Maxim mai trebuie să se îmbunătăţească la forţă. De ce să n-ajungă Alex direct la Milan, de ce la Steaua?! Mi-aş dori ca Pandurii să ajungă trambulină spre marile grupări de afară" (Petre Grigoraş, antrenor Pandurii)
3 goluri şi două pase decisive are Maxim pentru Pandurii în acest campionat
Recomandă acest articol:
20.11.2012. 06:09
Comentarii
bravo acestui baiaat<<
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu