MSV Duisburg şi Malaga au venit după panduri
MSV Duisburg, gruparea din 2.Bundesliga, vrea să atace promovarea în primul eşalon german cu fotbalişti din România.
Directorul sportiv Ivica Grilic a fost la Târgu-Jiu pentru a asista la jocul dintre Pandurii şi Dinamo şi a vizionat disputa de la masa presei. Nemţii au pus ochii, se pare, pe Nicolae Muşat şi Marius Alexe de la Dinamo şi lituanianul Matulevicius de la Pandurii. În tribune s-au aflat şi trimişi ai clubului Malaga, din Spania, lucru confirmat de preşedintele pandurilor, Marin Condescu. "Vlad şi Nistor au oferte de la Malaga, dar şi de la echipe din Franţa. Nu pleacă însă nici un jucător din vară dacă ajungem în cupele europene", a spus Condescu.
Dan Nistor şi-a prelungit contractul cu Pandurii până în 2016, însă de la vară mijlocaşul ar putea pleca afară.
Şi Ousmane Viera poate pleca din vară de la Târgu-Jiu.
"Mai e mult până la o calificare în Europa, dar încercăm să câştigăm fiecare meci până la final. Urmează nişte partide foarte tari. Nu ştiu ce voi face din vară, nu m-am gândit încă la asta.
O voi face după finalul sezonului. E vorba de viitorul meu şi trebuie să mă gândesc foarte bine", a spus fundaşul pandurilor după victoria cu Dinamo, 2-0.
Recomandă acest articol:
23.04.2013. 01:00
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu