Pandurii, încă o premieră
Golgheterul pandurilor din sezonul trecut, Vali Lemnaru, i-a scos din criză pe panduri, cu un gol marcat în ultimele minute. Contestat de brașoveni, Sorin Cîrțu și-a dat demisia imediat după joc. Victoria pandurilor este prima în Liga 1 sub Tâmpa.
Vizita pandurilor la Mănăstirea Dealu Mare nu a fost de prisos. Dumnezeu și-a întors din nou fața către echipa lui Grigoraș, care s-a întâlnit cu victoria în ultimele minute ale întâlnirii de sub Tâmpa.
Este primul succes al oltenilor în Liga 1, pe terenul Brașovului. Asta după ce pandurii nu au pus prea mari probleme în ofensivă. Sorinaccio și-a aranjat echipa defensiv destul de sigur și, chiar dacă oltenii au avut posesia, nu au avut și ocazii mari. În schimb, gazdele puteau marca în debutul meciului în două rânduri. Batin a scăpat singur spre poartă și a șutat puternic, dar Mingote a intervenit. Puțin mai târziu, Munteanu a fost cât pe ce să-l bată pe lusitan, însă acesta a intervenit din nou salvator cu o dublă paradă.
După pauză, Cristea s-a apropiat cel mai mult de poarta gazdelor, dar nu a găsit șutul potrivit să-l bată pe portarul Brașovului.
Cadou pentru Grig
Când jocul curgea spre un 0-0 mulțumitor pentru Grigoraș, vezi introducerea lui Rusu, Lemnaru l-a făcut și mai fericit. Nistor, cel mai bun om de pe teren, a luat o acțiune pe cont propriu, a verticalizat excelent și Lemnaru a înscris pe jos, pe lângă portar.
Un cadou numai bun pentru tehnicianul pandurilor, care împlinește pe 15 noiembrie 48 de ani.
Cîrțu și-a dat demisia
După trei înfrângeri în ultimele patru etape pe banca Brașovului, Sorin Cîrțu și-a dat demisia, imediat după meci. "Nu mai are rost să continuu. N-am discutat cu domnul Neculaie, dar le-am cerut celor de la club să facă actele pentru a ne despărţi. M-am săturat să pierdem jocuri ratînd şanse clare de a înscrie, nouă ne trebuie 20 de ocazii ca să dăm un gol. Avem un lot subţire şi valoric şi numeric. Nu vreau să-mi distrug viaţa! M-am grăbit cînd am venit şi am zis că echipa are potenţial. Fanii au contribuit la decizia mea, scandează meci de meci demisia. Nici jucătorii nu pot să se exprime în asemenea condiţii", a spus Cîrțu.
Acesta este al treilea antrenor demis de Pandurii în acest sezon, după Claudiu Niculescu și Ionuț Popa.
"Ei au început mai bine meciul, poate că era mai echitabil un 0-0, dar fotbalul se joacă pe goluri. Îmi pare rău de Sorin, dar asta e viaţa noastră, a antrenorilor", a replicat și Petre Grigoraș.
Etapa următoare, Pandurii Târgu Jiu primește vizita echipei Concordia Chiajna. După victoria de la Brașov, pandurii au revenit pe locul doi în prima ligă, cu 30 de puncte, la opt puncte de liderul Steaua.
FC Brașov - Pandurii Târgu Jiu 0-1 Stadion "Tineretului", spectatori 1000 A marcat: Lemnaru '88 FC Brașov: Taborda - Velayos, Machado, Munteanu, Cr. Ionescu - Viveiros ('63, Hadnagy), Mateiu ('82, Olariu), Madeira, I. Popa - Batin, Buga ('16, Brata). Antrenor: Sorin Cîrțu. Pandurii: Mingote - Ungurușan, Viera, Mamele, Vlad - Voiculeț ('71, Rusu), Nistor, Cristea - Maxim ('82, Băcilă), Matulevicius ('76, Boutadjine), Lemnaru. Antrenor: Petre Grigoraș. Au arbitrat: R. Petrescu - A. Oniță, I. Radu. |
Recomandă acest articol:
13.11.2012. 02:22
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu