Pandurii au făcut „tiki-taka” cu Ceahlăul
Echipa noastră a început în stilul cracteristic şi Răduţ a ratat din 6 metri, în minutul 2, după o pasă a lui Ibeh. Urmează o oarecare dominare teritorială a Ceahlăului, până s-a pus la punct ţesătura de pase creată de jucătorii pandurişti. Începând cu minutul 13, pe teren a existat o singură echipă, Pandurii, scorul la pauză fiind prea mic, având în vedere numărul de ocazii la poarta Ceahlăului. Au ratat, pe rând, Matulevicius, Viera şi Voiculeţ, ca să nu mai spunem că în minutul 23, tuşierul a semnalizat un off-said eronat, la acelaşi Matulevicius, care scăpase singur cu portarul.
Dominarea este concretizată pentru prima dată pe tabela de marcaj, în minutul 39, atunci când Răduţ şutează fără preluare din interiorul careului şi îl învinge pe portarul moldovean. Urmează un asedi la poarta Ceahlăului, Maxim lovind bara în minutul 41, după o centrare ideală. Faza primei reprize aparţine, fără îndoială, panduriştilor, care au oferit o adevărată lecţie de fotbal la cel de-al doilea gol, o adevărată capodoperă, Maxim trimiţând mingea în poartă, după o „tiki-taka“ marca Pandurii.
„Ne-am trezit prea târziu”
Repriza a doua începe, practic de la 3-0 pentru echipa noastră, după ce Răduţ reuşeşte dubla şi cucereşte definitiv tribunele, cu un gol care seamănă cu execuţiile lui Ibrahimovic. După cel de-al treilea gol, Ceahlăul a avut o tresărire de orgoliu şi a reuşit să reducă din handicap, în minutul 56, când Margine marchează după o eroare de marcaj. De aici până la final, putem spune că am fost dominaţi de moldoveni, care au avut şi ghinion, lovind de două ori barele porţii noastre, în minutele 77 şi 85, Pandurii reuşind să pună în pericol poarta adversă, în minutul 87, prin Grigoraş jr., care a tras în portar la o fază unu la unu. „Am trăit periculos, am dominat prima parte, dar din minutul 60 i-am băgat în joc, am primit gol uşor, ne-au chinuit puţin, am fost forţaţi, ne interesează rezultatul în detrimetul spetacolului“, a declarat Petre Grigoraş, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu.
Cei de la Ceahlaul au recunoscut superioritatea gorjenilor: „O echipă plăcută, cu o dinamică extraordină. Două reprize diferite. Păcat că ne-am trezit prea târziu. Victoria este meritată şi cred că s-a profilat din prima repriză“, a declarat Costel Enache, antrenorul Cehlăului.
Daniel Iancu
Recomandă acest articol:
06.08.2012. 23:19
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu