Pandurii, în picaj
Pandurii a început să numere înfrângerile ! După 0-1 la Ceahlăul, gorjenii au pierdut şi acasă cu Astra, noul lider în Liga 1. Eric a deschis scorul cu un gol fenomenal, însă băieţii lui Pustai s-au prăbuşit în ultima jumătate de oră. A fost meciul de adio al lui Nistor care s-a transferat în Liga1.
Pandurii Târgu Jiu - Astra Giurgiu 1-3
Stadion Municipal, spectatori: 3.500
Au marcat: Eric '6 / Ivanovski '42, '63 şi Morais '87
Pandurii Târgu Jiu: Lazar - Unguruşan, Erico, Mamele, Momcilovic - Anton, Breeveld - Nistor (Ciucur '77), Eric, Nicoară (Brata '42) - Matulevicius (Adrovici '77).
Antrenor: Cristian Pustai.
Astra Giurgiu: Lung jr - Măţel, Ben Youssef, Mureşan, Morais - Seto, Cristescu - Tembo (Bărboianu '88), Budescu (Enache '78), William - Ivanovski (Bukari '75). Antrenor: Daniel Isăilă
Cartonaşe galbene: Erico '18, Unguruşan '56, Eric '57 / Mureşan '57, Budescu '61, Enache '78, Măţel '90+2
Arbitri: Alexandru Tudor (central) - Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe (asistenţi) - Marian Balaci (rezervă)
Nici cele 6 zile de odihnă nu i-au resuscitat pe oltenii lui Pustai după eşecul de la Ceahlăul. Astra şi-a păstrat parcursul perfect şi după războiul european de la Târgu Jiu şi îşi păstrează media de 3 goluri pe meci. Prezenţa lui "Brad Pitt" Tudor la centru a părut un pic stranie, fiind acelaşi arbitru din "finala" cu Astra din sezonul trecut, mult înjurat de giurgiuveni. Dar Tudor şi-a făcut datoria acum şi cei de la Giurgiu nu au mai lătrat nimic la adresa lui. Iar la Târgu Jiu nu are cine să-l înfiereze pe centralul care a enervat pe toată lumea cu atitudinea lui şi deciziile aiuritoare.
Nicoară, la spital
În prezenţa spionului de la Braga, Eric şi-a arătat clasa în minutul 5, deschizând scorul cu un trasor care nu există nici în manualele de fotbal. Şi Pandurii a continuat să preseze şi să rateze. Lucurile au luat o altă turnură în minutul 38 când Măţel l-a lovit în cap pe Nicoară, nevoit să iasă până la urmă, fotbalistul gorjean ajungând la spital cu comoţie. Şi cât Pandurii a jucat în 10, Astra a egalat. Budescu a prins un şut bun, Lazar a respins în lateral şi Ivanovski a egalat.
Plecat din Liga 1, Nistor a fost singurul care a avut curajul să-l atace pe Tudor. "Domnul Alexandru Tudor a spus că e fault de joc. Băiatul e la spital şi cică a fost fault de joc !", a declarat Nistor la final.
Gafele ne-au curăţat
Fără Nicoară, Pandurii a mai pierdut din turaţie şi din precizie la reluare. Astra a aşteptat greşeala şi a speculat-o prompt. Unguruşan a gafat nepermis, pasând la un adversar şi Ivanovski a făcut dubla singur cu Lazar.
Junior Morais a înscris şi el ca în curtea şcolii în poarta manechinului Lazar şi a stabilit scorul final, 3-1. Astra rămâne neînvinsă în acest sezon şi a trecut în fruntea clasamentului Ligii 1, devenind o candidată serioasă la titlu. În schimb, Pandurii arată tot mai rău şi nici nu are timp să-şi revină pentru că joi vine un alt duel tare, cu Braga, în play-off-ul Europa League.
"Eu nu cred că nu suntem acum o echipă competitivă. Eu zic că suntem. Atunci când ai 9-10 jucători de calitate şi reuşeşti să-ţi îmbunătăţeşti şi lotul, veţi vedea că suntem o echipă competitivă.
Astra a venit cu o forţă de atac deosebită, cred că au cel mai bun atac al Ligii 1, au cei mai buni jucători de atac, dar şi aşa, eu zic că 65 de minute Pandurii n-a arătat rău. Asta e... Am pierdut un meci, dar sunt mai supărat pe meciul pierdut la Piatra Neamţ decât pentru acesta, cel cu Astra", a declarat Pustai.
Pandurii rămâne cu 7 puncte acumulate în cinci etape şi ocupă locul 8.
Recomandă acest articol:
20.08.2013. 05:07
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu