Secretele sinuciderii afaceristului Țîrcă
Omul de afaceri gorjean, Nicolae Țîrcă, care și-a pus capăt zilelor într-o cabană din zona Obârsia Lotrului, a fost victima unor înșelătorii din partea unor vâlceni deosebit de influenți, care au legături până la cei care conduc județul vecin.
Omul de afaceri Nicolae Țîrcă își mutase de ceva timp activitatea în zona Obârșia Lotrului, după ce afacerile din Gorj au eșuat rând pe rând. Casa din cartierul Diana a pierdut-o în urmă cu șase ani, după care au urmat restaurantele, iar în final contractul de asigurare a hranei pentru asistații sociali din Gorj încheiat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj. În Obârșia Lotrului, Nicolae Țîrcă l-a cunoscut pe Bogdan Popescu, un apropiat al președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Ion Câlea. Bogdan Popescu deține mai multe terenuri în zona Obârșia Lotrului și ar fi încheiat o înțelegere cu Nicolae Țîrcă în vederea concesionării unei cabane pe o perioadă mai îndelungată. Afaceristul gorjean a început construcția unei cabanei din lemn.
Înșelat cu mâncarea și cu terenul
În același timp, Țîrcă a intrat într-o „combinație“, care urma să-i fie fatală, cu un tartore local, Gheorghe Deaconeasa. Potrivit unor surse apropiate familiei, acesta trebuia să asigure cazarea și masa muncitorilor de la firma Acomin care lucrau la o pârtie de schi realizată de afaceristul hunedoaren Horia Daniel Faur. Diaconeasa i-ar fi solicitat lui Țîrcă să asigure hrana pentru muncitori, în schimbul unei sume de un miliarde de lei vechi. Afaceristul gorjean s-a împrumutat la mai multe persoane, printre care și cămătari, pentru a cumpăra vesela și aparatura de bucutărie necesară pregătirii hranei. La final, acesta nu a văzut nici banii, dar nici aparatura sau vesela cumpărată din banii lui.
La toate acestea s-a adăugat faptul că Bogdan Popescu a revenit asupra înțelegerii încheiate și i-a cerut să plătească 30.000 de euro pentru terenul respectiv sau îi va demola cabana. Toate acestea i-au pus capac lui Țîrcă.
Familia, nemulțumită de modul în care s-a desfășurat ancheta
Membrii familiei omului de afaceri sunt nemulțumiți de modul în care s-a desfășurat ancheta. Cadavru ar fi fost transportat la Serviciul de Medicină Legală cu mașina unui localnic, și nu cu cea a serviciului. De asemenea, lângă o rulotă pe care o deținea, Țîrcă avea diverse bunuri, care ar fi dispărut pentru că poliția nu a protejat zona în mod corespunzător.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
26.08.2013. 23:49
Comentarii
Ah, da! Va trebui dat acceptul. Sunt sigur ca nu veti posta mesajul acesta. Asa stiu unii sa faca presa. Intrebare: ce ati castigat prin aceste calomnii publicate, in afara de un nou proces?
Sunt surprins de poliloghia emanata de Mircea Andrei, in acest caz prezentat,total in distonanta cu adevarul.Ii aduc aminte semnatarului ca poza cabanei a primit-o de la noi si toate informatiile ADEVARATE tot de la noi le-a primit, cand a scris articolul anterior. Incerc sa-l trezesc la realitate pe colegul mincinos, amintind:
1 - Bogdan Popescu i-a inchiriat lui Tarca o portiune din terenul de la Obarsie (100mp), in vederea construirii unei cabane - restaurant, dar NUMAI DUPA OBTINEREA TUTUROR VIZELOR NECESARE EDIFICIULUI. Avize pe care nu le-a obtinut!! Nici poveste cu vanzarea terenului contra sumei de 30.000 de euro. Sa fim seriosi, c/v terenului este de 110.000 de euro, la pretul zonei.
2 - Bogdan Popescu nu este un apropiat al presedintelui Consiliului Judetean, ba, advers, relatia dintre ei este compromisa din cauza unor emisiuni TV critice si a unor articole de acelasi gen aparute perioic in presa scrisa (si in Vocea Valcii!). Cel pe care Mircea Andrei il calomniaza este ziarist, editor si administrator al firmei care tipareste ZIARUL DE NORD/Valcea.
3 - Bogdan Popescu nu detine mai multe terenuri in zona Vidra sau Obarsie si daca ar detine terenuri, cu ce impiedica gandirea retardata a semnatarului articolului calomnios in dezvaluirea sinuciderii gorjanului, ca doar nu Bogdan Popescu l-a pus pe afacerist sa-si puna cravata la gat.
Multe ar mai fi de zis, dar renunt a-l mai destepta pe scandalagiul Andrei Mircea. Imi este rusine ca in breasla noastra lucreaza un astfel de individ si ca m-am lasat pacalit asigurandui informatii despre cz. In perioada viitoare, un nou proces de calomnie se va adauga zecilor de procese pe care le are acest ziar. Rusine!
ce tot scrieti domne de familie? ca a primit sotia case si restaurante. habar nu aveti. poate va lamureste concubina lui care i-a mancat toti banii si l-a bagat in pamant!!!!!!!!!!!!
DNA
Preşedintele Obştii Pociovaliştea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Piteşti pentru „înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave şi uz de fals, ambele în formă continuată”. Astfel, Ion Tomescu este incriminat că, împreună cu Gheorghe Dobrin, primar al comunei Voineasa, Georgeta Creţan, secretar al comunei Voineasa, şi Gheorghe Deaconeasa, fost şef al Ocolului Silvic Voineasa, a indus în eroare Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea trecând astfel în patrimoniul Obştii Pociovaliştea peste 500 de hectare de pădure.
Paradoxal, în urmă cu un an, Ion Tomescu susţinea că anumiţi moştenitori din Vâlcea au reuşit să-şi ia terenuri în Gorj, folosindu-se de un document fals semnat în anul 1945 de un proprietar care a decedat în 1937. La vremea respectivă, preşedintele Obştii Pociovaliştea afirma că, în acest fel, mai mulţi vâlceni au ajuns să moştenească hectare întregi pe muntele Mereuţu. Ba mai mult, Tomescu le plângea de milă adevăraţilor proprietari, aflaţi în devălmăşia Obştii Pociovaliştea, zicând că pădurile acestora ar fi fost luate de un fost director al Direcţiei Silvice Vâlcea şi câteva rude de-ale acestuia. Asta se întâmpla anul trecut, pentru că în acest an, din acuzator, Tomescu a devenit acuzat, acestuia imputându-se că, la rândul său, a înşelat pentru a pune mâna pe păduri.
Cum arăta „planul infracţional”
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în perioada septembrie 2004 – iunie 2005, cei patru inculpaţi au acţionat, în baza unei înţelegeri iniţiale, astfel încât o suprafaţă de teren de 504,9 hectare de teren forestier din muntele Mereuţu, judeţul Gorj, aflată în proprietatea statului, să ajungă în mod nelegal în posesia Obştii Pociovaliştea. Cu alte cuvinte, pentru a duce la îndeplinire planul infracţional propus, Ion Tomescu, preşedinte al Obştii Pociovaliştea, a prezentat la comisia locală de fond funciar Voineasa, 44 cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în numele unor persoane fizice, cunoscând că sunt falsificate şi, împreună cu ceilalţi trei inculpaţi, a întocmit o anexă în mai multe variante ce conţinea nume de persoane care ar fi avut drepturi în obşte, act care atesta, în mod nereal, drepturi de proprietate în muntele Mereuţu, în numele şi pentru Obştea Pociovaliştea.
Prejudiciu cu multe zerouri
Planul infracţional a fost pus la cale pentru a induce în eroare Comisia Judeţeană de Fond Funciar Vâlcea, astfel încât suprafaţa de teren forestier de 504,9 ha să fie trecută în patrimoniul Obştii Pociovaliştea, deşi cei patru inculpaţi cunoşteau că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv Obştea nu a funcţionat anterior anului 1948 şi nu avea drepturi asupra terenurilor respective. În aceste condiţii frauduloase, în cursul anului 2005, Obştea Pociovaliştea a fost pusă în posesie. De altfel, caracterul nelegal al punerii în posesie a Obştii Pociovaliştea în muntele Mereuţu a fost constatat şi de o instanţă de judecată civilă.
Anchetatorii au stabilit că „prejudiciul creat statului prin deposedarea de suprafaţa forestieră menţionată se ridică la 4.819.400 de lei, din care 4.361.939 de lei valoarea de circulaţie a terenului şi 457.461,92 de lei valoarea materialului lemnos exploatat. În vederea recuperării prejudiciului, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor Tomescu, Dobrin, Creţan şi Deaconeasa până la concurenţa sumei de 4.819.400 de lei, reprezentând cuantumul prejudiciului creat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune”. Direcţia Silvică Vâlcea s-a constituit parte civilă în această cauză pentru recuperarea prejudiciului cauzat de inculpaţi, iar Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a fost introdusă în cauză ca partea civilă. Totodată, dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Vâlcea.
Primarul din Voineasa, complicele lui Tomescu
Gorjeanul preşedinte al Obştii Pociovaliştea nu a putut comite infracţiunile de unul singur, bucurându-se şi de complicitatea celorlalţi trei inculpaţi. Conform procurorilor de la DNA Piteşti, alături de Tomescu, au mai fost trimişi în judecată Gheorghe Dobrin, primar al comunei Voineasa şi preşedinte al comisiei locale de fond funciar Voineasa în perioada iunie 2004–prezent, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, Georgeta Creţan, secretar al comunei Voineasa şi secretar al comisiei locale de fond funciar Voineasa, în perioada iunie 2004–prezent, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, Gheorghe Deaconeasa, fost şef al Ocolului Silvic Voineasa şi membru al comisiei locale de fond funciar Voineasa, în perioada iunie 2004–decembrie 2005, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
„Nu sunt vinovat cu nimic”
Inculpat de procurorii DNA Piteşti, Ion Tomescu se consideră însă nevinovat, fiind de părere că este doar victima celorlalţi complici din dosar. „Nu mă simt vinovat cu nimic. Am venit cu documente care atestă că Obştea Pociovaliştea a avut proprietăţi. Nu sunt vinovat cu nimic, absolut nimic! Nişte nenorociţi care m-au băgat în rahaturi. Ei erau stăpânii care tăiau şi spintecau”, afirmă preşedintele Tomescu.
BRAVOOOOOOO! d/le Claudiu Matei. Sunteţi cel mai corect jurnalist din GORJ. Peste noapte apar articole foarte bune, pe înţelesul tuturor, în special pe înţelesul meu, în jurnalul dvs. sau ziar, cum să-i zic? Uite că închei tot cu o întrebare deşi acum ştiu că nu-mi răspunde nimeni!
Pardon.
MARIANA CONSTANTINESCU
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu