Un solist din Târgu-Jiu, cu colindul ca să cucerească o blondă tunată din showbiz
În dragoste și în război totul e permis! Cel puțin asta vrea să demonstreze un solist din Târgu-Jiu, care a luat în colimator aproape toate vedetele din showbizul românesc.
După ce Oana Zăvoranu a fost la un pas să-și rupă gâtul la o emisiune, în timp ce se pregătea să-l ude cu apă, Marius Baldovin s-a decis să revină la gânduri mai bune, în pragul sărbătorilor de iarnă și a plecat cu colindul pe la instituțiile din Gorj. Ieri s-a oprit la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Gorj, cu doi copii de la centrul de plasament alături, pentru a demonstra că este și talentat.
”Domnul Bondoc ne-a cinstit pe măsură, chiar nu mă așteptam să ne primească atât de bine. Mâine vom merge la o bancă din Târgu-Jiu, m-am hotărât să străbat tot orașul, pentru ca lumea, și vedetele în general, să vadă că nu îmi plac numai circurile, vreau să demonstrez că sunt bun și la cântat. Vreau împăcare cu toate vedetele”, spune Baldovin pentru Scandal de Gorj.
Vrea să o cucerească pe Valeria de Monaco, regina fițelor
Târgujianul care nu se ferește să spună că a crescut la un centru de plasament vrea să colinde și din alt motiv. Acesta s-a îndrăgostit lulea de o blondă tunată dn peisajul monden autohton.
Este vorba despre Valeria de Monaco, vedeta cu cei mai mari sâni din România, deși știe că aceasta are un iubit putred de bogat. ”Vreau să o cuceresc pe Valeria de Monaco, să ajung la inima ei. Cu toți banii obținuți cu colindul vreau să-i iau o mașină ca să o impresionez, daca petrece Crăciunul cu mine”, a mai spus solistul Baldovin.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
16.12.2014. 00:18
Comentarii
Doamne cată prostie :)))) baiatul asta se crede Leo de la Strehaia?? Ce naiba de masina sa ii ia aleia ? Tot un x6 ? :)))) de parca ar si face el zeci de mii de euro din colindat ca sa isi permita sa cumpere o masina sa o impresioneze pe valeria :))) vezi-ti mah baiete de treburile tale ca la cat esti de urat , numai cu uratenia si prostia ta poti impresiona :)))))
Ba narodea cu banii din colind poti lua maxim o masina de jucarie.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu