LA SĂRBĂTORI ÎMPĂRĂTEŞTI, OMULE, ÎNVAŢĂ SĂ DĂRUIEŞTI!

Prof. Vasile Gogonea
redactie@scandaldegorj.ro

În pragul sărbătorii creştine a naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, oameni buni, cred că e bine să discutăm despre semnificaţia gestului de a dărui bucurie semenilor noştri, în ideea că darul nostru aduce o rază de lumină în sufletul care întrezăreşte speranţa aşteptării, în ochii care scrutează universul depărtării, în mâinile care se întind pentru a primi un dram de încredere şi de împlinire a căutării sau în casa care deschide larg uşa împăcării! Cunoaşterea sufletului unui om sau a unui popor, cu înţelegerea şi acceptarea calităţilor şi a defectelor existente, înseamnă mai mult decât satisfacerea unei curiozităţi gnoseologice, pentru că lumina sufletului se naşte numai în raza unei stele care străluceşte în imensitatea îngheţată a albastrului ceresc, iar atunci când ai primit un dar, primul tău gând, nu trebuie să se îndrepte la gestul de a mulţumi celui care ţi-a făcut darul, oricât ar fi de îndestulător, ci, la gestul de a dărui la rândul tău întreit!

Când avem, într-adevăr, ceva de oferit semenilor care aşteaptă sărbătorile, se cuvine să învăţăm lecţia umilinţei şi să ne gândim la copacul care nu are fructe de dăruit şi rămâne drept în calea adierilor, pe când, atunci când ramurile sale sunt încărcate de roade, el stă aplecat şi deschis aşteptării, iar omul copleşit de mândrie şi de un fel de euforie egolatrică, nu va reuşi să dăruiască bucurie şi căldură sufletească, mai ales acolo unde acestea lipsesc!

Să nu uităm, buni creştini, că potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, 80.000 de copii din România aşteaptă cel mai râvnit cadou de sărbători, dragostea părinţilor plecaţi departe de ţară, că fiind rămaşi singuri, copiii ai căror părinţi se află la sute şi mii de kilometri depărtare, sunt în căutarea unui dram de afecţiune pe care-l găsesc fie la rudele cărora au fost daţi în îngrijire, fie la dascălii din şcolile unde aceştia învaţă, chiar dacă, aşa cum este firesc, părinţii nu pot fi înlocuiţi de nimeni, iar acest lucru se simte mai mult ca oricând în preajma sărbătorilor de iarnă, pentru că în adâncul sufletului lor, cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi de la Moş Crăciun ar fi o îmbrăţişare din partea celor care le-au dat viaţă.

Când avem capacitatea interioară de a aprecia frumuseţea gestului de a face un dar acestor fiinţe nevinovate, vom descifra tâlcul cuvintelor prin care “Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale” şi vom putea înţelege cât de umilă şi cât de plină de dăruire este clipa deschiderii sufletului către icoana Pruncului Sfânt! Darurile noastre faţă de aproapele, trebuie să fie proporţionale cu posibilităţile noastre, dar să nu dăruim puţin, când avem mult, chiar dacă ceea ce avem nu e decât un suflet plin de iubire. Dacă Dumnezeu a fost darnic cu noi, să fim şi noi darnici cu ceilalţi, iar dacă focalizarea concentrării nostre este în inimă, viaţa noastră se va schimba, deoarece, cu siguranţă, ne va fi uşor să simţim gestul care vine din adâncul fiinţei, că este plin de profunzime, iar sufletul nu poate fi altceva decât un şuvoi de sinceritate.

Să reţinem că în studiile recente de psihologie, această capacitate de a vedea lucrurile şi din perspectiva celorlalţi, ne ajută pe toţi la depăşirea momentelor dificile din viaţă, pentru că la bucurie sau la necaz, prietenii adevăraţi şi rudele ne împărtăşesc sentimentele, iar modul în care reuşim să ne bucurăm alături de ei sau să-i ajutăm să depăşească momentele nefaste, capătă dimensiunea capacităţii sociale care se numeşte empatie, un domeniu extrem de interesant la care aderă tot mai mulţi psihologi şi medici din lumea întreagă, iar dintre toate categoriile de vârstă, în mod paradoxal, copiii, după aceea bătrânii, sunt cei mai expuşi la lipsa de empatie.

În al doilea rând, darul pe care îl facem din inimă are efecte pozitive nebănuite, pentru că ne ajută să înţelegem ce este bine să gândim, ne ajută să ne relaxăm şi să ne liniştim sufleteşte. Se ştie că odată cuprins de un val de furie, omul nu poate să mai gândească coerent şi este incapabil să facă rost de informaţiile necesare pentru rezolvarea situaţiei care l-a descumpănit, iar mai înainte ca să încerce să ia măsuri în legătură cu ceea ce l-a enervat, este recomandat ca el să-şi spună în minte anumite cuvinte precum „calmează-te făcând un gest de a dărui ceva” sau „îmi pot controla sentimentele şi emoţiile privind şi simţind bucuria celui care a primit un dar”, pentru că un mod sincer de a păstra ceva în inimă este însuşi sentimentul că în interiorul nostru se află un Copil Divin, care este cea mai luminoasă fiinţă!

Poate vreţi să ştiţi, dragi cititori, că în aşteptarea lui Moş Crăciun, copiii devin mai cuminţi şi mai buni, spre deosebire de mulţi oameni maturi, că luna decembrie, considerată luna sărbătorilor de iarnă şi, implicit, a cadourilor, este perioada favorită a copiilor.

Este perioada unor vise cu brad împodobit şi jucării, care mai de care mai colorate, dulciuri multe, într-un cuvânt, cam tot ce-şi poate dori un copil. Merită să vedem că în această vreme, copiii sunt mai fericiţi şi mai zâmbitori, deoarece este perioada în care mare parte dintre dorinţele lor se împlinesc, cei mici se bucură de tradiţiile şi obiceiurile specifice finalului de an, îmbodobesc bradul, îl aşteaptă pe Moş Crăciun, primesc multe cadouri şi merg cu colindul! Există mulţi copii care cred în existenţa lui Moş Crăciun şi sunt foarte fericiţi, ei gândindu-se că, indiferent care le este dorinţa, moşul le-o va îndeplini, iar pentru ei, Moşul cu barbă şi cu mulţi reni înhămaţi la sănioară este ceva magic, la fel ca într-o poveste în care totul este posibil, că Moşul este bun şi, chiar dacă nu au fost aşa cuminţi, el tot va veni!

Dar, oameni darnici, vă limitaţi relaţiile cu cei mici doar la strictul necesar, cumpărându-vă de cele mai multe ori „pacea” vremelnică sau aveţi adesea sentimentul ciudat că din copilul vostru nu poate ieşi ceva bun? De multe ori, adoptaţi reguli pe care le prezentaţi celor mici mai mult ca doleanţe pe care, de îndată ce copilul opune rezistenţă, le abandonaţi, iar uneori cedaţi destul de repede în faţa capriciilor acestora şi încet, încet demisionaţi din funcţia de părinte, pentru că nu sunteţi nici receptivi, dar nici suficient de exigenţi faţă de copiii dumneavoastră!

Ei pot specula această slăbiciune, încercând să obţină amânări sau să se eschiveze de la îndatoririle ce le revin, pentru că în cele din urmă tindeţi să deveniţi excesiv de toleranţi! Ca să înveţi să dăruieşti, omule creştin, asemeni unui copac, va trebui să te apleci cu umilinţă, ca un vârf semeţ de munte, va trebui să-i poţi ierta pe cei care cutează să-ţi atingă culmile, ţinând fruntea sus, vei rămâne mereu veghetor la orice suspin, dar mai ales cu inima, vei încălzi mereu, orice surâs şi orice întristare!

Este un adevăr de netăgăduit că întotdeauna credinţa şi cunoaşterea de sine sunt două forţe care te ajută să-ţi creezi destinul, că simbolul Pruncului Sfânt devine cea mai luminoasă Fiinţă, infinit mai frumoasă decât orice altă fiinţă umană!

Tocmai cunoscând “viata necunoscută” a lui Iisus Hristos, nu numai că veţi afla mai multe despre Cel care ne conduce destinele de peste două mii de ani, dar vă veţi simţi şi mai în siguranţă şi mult mai bine, ca un sentiment oferit de faptul că îţi cunoşti mai bine aproapele trăitor îngenuncheat în faţa altarului credinţei!

Ca urmare, totul devine clar, simplu, iar curajul de a merge înainte, ştiind că un prieten apropiat veghează, nu va mai fi o problemă. Omul obişnuit Îl va cunoaşte pe Mântuitor trecând prin toate teritoriile lumii, apărându-i pe cei oprimaţi, vindecându-i pe bolnavi, din aceste cauze fiind uneori încarcerat, peste tot predicând Evanghelia, programarea  pozitivă a destinului care se înnobilează prin gestul de a dărui ceva frumos aproapelui nostru.

Iar dacă ai visat vreodată la o viaţă mai bună, Pruncul Sfânt este Programarea Pozitivă a fiecăruia dintre noi, pentru că ne va arăta cum să ne atingem ţelurile şi cum să avem puterea şi controlul asupra evoluţiei fizice şi spirituale. Fiecare fiinţă umană are o anumită sinceritate, deoarece în sufletul său sălăşluieşte Dumnezeu, iar o modalitate de a ne dezvolta sinceritatea dobândită prin naştere este chiar recunoştinţa însufleţită şi însufleţitoare!

De multe ori, omule, poţi să îţi programezi pozitiv modul de a gândi, şi astfel poţi aduce orice schimbare în bine a destinului tău, poţi crea ceva cu sufletul, poţi avea sau dobândi tot ceea ce iţi doreşti, iar aceasta se numeşte “Programare Pozitivă” întru slava Duhului Sfânt, învăţând să dăruieşti!

  22.12.2007. 10:15

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.