Verdict pentru Marilyn Monroe de Târgu-Jiu. Vezi ce au decis judecătorii!
Cântăreaţa de muzică populară din Târgu-Jiu, Maria Constantin, nu a reuşit să-i convingă pe magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu că este întreţinută de prietenul său, Marcel Toader şi de familie.
După ce a spus în faţa instanţei că nu dispune de posibilităţi materiale şi că participă la evenimente mondene gratis, doar pentru notorietate, judecătorii au decis să plătească pensie de întreţinere pentru fiul său, aşa cum a solicitat fostul său soţ, Ciprian Tapotă.
„Încuviinţează învoiala părţilor privind executarea obligaţiei de întreţinere de către mama pârâtă-reclamantă faţă de minor, prin plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 168 lei lunar, începând cu data introducerii acţiunii, 04 iunie 2014 şi până la majoratul minorului”, a decis instanţa.
Artista a primit însă şi o veste bună. Aceasta va putea să fie mai mult timp alături de băieţel. „Încuviinţează învoiala părţilor privind modificarea programului de păstrarea de către pârâta-reclamantă a legăturilor personale cu minorul.
În a doua şi a patra săptămână din lună, în zilele de marţi, ora 14.00 până joi , ora 18.00, pârata reclamantă reconvenţional poate lua minorul la reşedinţa sa din municipiul Târgu-Jiu, cu obligaţia de a-l readuce la sfârşitul perioadei stabilite în domiciliul reclamantului pârât”, au mai decis judecătorii. Decizia poate fi atacată cu recurs, în termen de 30 zile de la comunicare.
În timpul procesului de la Târgu-Jiu, Maria Constantin a fost însoţită de Marcel Toader, iar Ciprian Tapotă a venit cu prietena sa, cei doi parteneri fiind ascultaţi ca martori.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
21.10.2014. 21:33
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu