Cocaină pentru Baia de Fier, via Constanţa
Peste 1,2 tone de cocaină urmau să ajungă, nu cu mult timp în urmă, din Brazilia în Baia de Fier având ca destinaţie firma SC Rumaval Impex SRL din localitate, însă planurile traficanţilor au fost dejucate de către Biroul de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (BCCOA) Constanţa care a făcut, în Portul Constanţa – Agigea, cea mai mare captură de acest fel înregistrată în ultimii 10 ani în Europa. Cocaina valorează pe piaţa drogurilor peste 100 de milioane de euro şi se afla într-un container în port din luna decembrie. Administratorul firmei gorjene, Elena Ramona Cioroabă, de 26 de ani, din Bacău, s-a prezentat în port, alături de alte trei persoane, cu documentele de preluare a containerului, moment în care acesta a fost verificat iar printre cutiile de lemn de cedru din interior au fost descoperite drogurile.
SC Rumaval Impex SRL a fost infiinţată în luna ianuarie 2004, cu sediul şi unic punct de lucru în Baia de Fier, având ca obiect principal de activitate tăierea, rindeluirea şi impregnarea lemnului. Firma aparţine de fapt la doi fraţi spanioli, iar Cioroabă, prietenă cu unul dintre ei, îndeplinea funcţia de administrator şi asociat unic de la jumătatea lunii decembrie anul trecut. Conform actelor financiare din 2007, Rumaval a înregistrat pierderi de peste 140 de milioane de lei vechi la o cifră de afaceri pe cinci miliarde de lei vechi şi nu mai avea activitate din luna aprilie 2008, deşi taxele la utilităţi sunt achitate la zi. Iniţial firma chiar s-a ocupat cu prelucrarea lemnului, câţiva localnici lucrând pentru investitorii spanioli, însă, se pare, că aceştia găsiseră între timp o afacere cu mult mai avantajoasă decât lemnul.
Elena Ramona Cioroabă a fost arestată, împreună cu cele trei persoane cu care se prezentase să preia containerul. Paznicii Rumaval, singurii angajaţi care au mai rămas la sediul din Baia de Fier, nu ştiau ce marfă urma să fie livrată societăţii pe care o deservesc, ştiind doar că sâmbătă, 31 ianuarie, trebuia să ajungă la ei un transport de buşteni.
Cocaina este unul dintre cele mai răspândite droguri ce crează o dependenţă puternică , care de cele mai multe ori duce la decesul consumatorului, devenit din ce în ce mai înrăit, prin stop respirator urmat de stop cardiac. (A.I.)
Recomandă acest articol:
02.02.2009. 18:32
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu