Ponta se face baby-sister
Dara Pumneanu
dara.pumneanu@scandaldegorj.ro
Deputatul de Gorj, Victor Ponta, a afirmat, mai în glumă, mai în serios, că va intra în concediu, pentru a-şi creşte copilul, care i se va naşte în primăvară. Parlamentarul pesedist a declarat că vrea să-şi mute familia în comuna gorjeană Baia de Fier, unde deţine o viluţă: “O să intru în paternitate şi cresc copilul la Gorj, ca să stau pe capul celor de aici, de la partid”.
Deşi Daciana Sârbu şi Victor Ponta au evitat să răspundă întrebărilor venite din partea reprezentanţilor presei, legate de copilul pe care l-au conceput, burtica fiicei fostului ministru vorbeşte de la sine. La un dineu organizat în scopuri caritabile, vineri seara, în municipiul Târgu Jiu, unde au fost invitaţi şi cei doi viitori părinţi, Dacianei i s-a făcut rău, la scurt timp de la sosirea în local, tinerii pesidişti veniţi din capitală fiind nevoiţi să plece de la banchetul care a durat până după miezul nopţii.
Daciana Sârbu, care este însărcinată în luna a cincia, a încercat să păstreze secretul asupra relaţiei ei cu Victor Ponta, cu care s-a şi căsătorit, în mare taină, vara aceasta. Ei au încheiat căsătoria civilă la Ambasada Chinei, în timpul concediului petrecut împreună.
Recomandă acest articol:
10.12.2007. 00:53
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu