Morega: Neguţ - infantil politic
Emanoil Neguţ, şeful corpului de control al primului ministru, pare să nu-şi fi găsit locul pentru o candidatură la alegerile din toamnă din partea Gorjului.
Tot dând din coate să prindă colegiul care l-ar coafa Neguţ s-a împiedicat tocmai de liberarul şef Dan Ilie Morega, aşa că a cerut ajutor colegilor din Biroul Politic Central al PNL însă, a obţinut doar două voturi din 18 exprimate în timp ce „rivalul” Morega a avut susţinerea a 13 dintre membrii BPC şi astfel candidatura acestuia a fost validată în unanimitate de delegaţia permanentă a PNL.
Morega a declarat că, iniţial l-a primit cu braţele deschise pe Neguţ în organizaţia judeţeană crezând că vor putea face echipă pentru un scor bun al partidului. „L-am primit cu mare deschidere crezând că este un om de calitate, dar lucrurile au stat cu totul altfel, aşa cum îmi spuseseră de altfel colegii de la Bucureşti şi preşedintele de la Teleorman”, a afirmat Morega.
Preşedintele PNL Gorj infirmă astfel afirmaţiile lui Neguţ că acesta trebuia să fie preşedintele liberalilor gorjeni după alegerile europarlamentare. „E o minciună sfruntată spusă de un infantil politic. Nu se putea întâmpla asta pentru că, ar fi trebuit ca întreaga conducere judeţeană a PNL să fi fost dizolvată. Lucrurile au stat cu totul altfel şi am avut susţinere în cadrul partidului însă am acceptat ca Neguţ să fie vicepreşedinte PNL Gorj”, a mai spus preşedintele Dan Ilie Morega. Biroul Politic Judeţean al PNL Gorj a decis recent efectuarea unui sondaj în perioada 17-23 august în urma căruia se vor stabili colegiile pe care vor candida pretendenţii liberali la fotoliu de parlamentar.
Gorjenii sunt de obicei reticenţi la persoanele venite din afara judeţului fiindcă niciunul din cei care au ajuns în parlament nu au mai călcat prin Gorj, astfel e foarte posibil ca Neguţ să fie foarte dezamagit după finalizarea sondajului de opinie mai ales că este total necunoscut acestora.
Recomandă acest articol:
04.08.2008. 16:37
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu