Poliţist implicat în scandal, cercetat de procurori
Agentul şef principal Sebastian Dănăşel, şeful Postului de Poliţie T.F Tg-Cărbuneşti, a fost implicat într-un scandal, vineri noaptea, în barul în care lucrează soţia sa.
A fost nevoie de intervenţia a două patrule formate din poliţişti, jandarmi şi poliţişti comunitari pentru a aplanarea conflictului dintre Dănăşel şi alte trei persoane aflate în bar.
Cea care a anunţat poliţia că în barul unde lucrează are loc o altercaţie între soţul şi fiul său, pe de o parte şi alţi trei consumatori este chiar soţia poliţistului Dănăşel, Daniela. Unele surse susţin că agentul şef principal Sebastian Dănăşel se afla în bar în ţinuta de serviciu şi consuma băuturi alcoolice după ce primise premiul de excelenţă din partea Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova.
Superiorul lui Dănăşel a declarat pentru GdS că agentul nici măcar nu s-a aflat în bar. „Din câte am fost informat, agentul nostru nu s-a aflat în barul respectiv. De fapt, din primele verificări a rezultat că nici măcar nu a avut loc un scandal, mai mult o ceartă între fiul poliţistului şi alţi doi-trei clienţi. Respectivii clienţi au fost identificaţi, însă nu au dorit să depună la noi vreo plângere. Dacă se va face o astfel de plângere, există instituţii abilitate care să facă verificări şi să stabilească exact ce s-a întâmplat“, a declarat comisarul-şef Daniel Brotea, şeful Biroului Judeţean Gorj al Poliţiei Transporturi.
Cei implicaţi în scandal au depus până la urmă plângere penală, împotriva lui Sebastian Dănăşel, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.
Adrian Iovan
Recomandă acest articol:
18.01.2010. 07:23
Comentarii
hotilor.asa trebuie strigat dupa primar si consilieri toti furam dar ca ei mai rar.sa va fie rusine
CE AVETI CU OMU? :)
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu