Firma lui Dian, în lista ţeparilor pentru cecuri la ordin fără acoperire
Primirea unei pedepse cu suspendare în dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei nu i-a scăpat pe fraţii Popescu de răspunderea penală, asta deoarece ei sunt, încă, pasibili de închisoare ca urmare a unei alte infracţiuni săvârşită în ultimii doi ani. Mai exact, SC Maserati SRL, firma fraţilor Dian şi Gabriel Popescu, figurează, din luna martie şi până în prezent, în lista ţeparilor, adică a societăţilor care au emis cecuri la ordin fără acoperire.
Firma a intrat, din acest motiv, în Centrala Incidentelor de Plăţi(CIP) iar odată ajunsă aici şi intrată în interdicţie bancară este foarte dificil să se reabiliteze. Fapta se pedepseşte cu închisoarea, vinovaţii riscând pentru înşelăciunea cu cecuri fără acoperire închisoare de la şase luni la un an sau cu amendă.
Problemele financiare ale senatorului Dian Popescu şi a fratelui său, ambii responsabili de Maserati SRL, nu s-au terminat odată ce instanţa din capitală le-a dat, pe fond, pedepse cu suspendare. Termenul de încercare le pune ambilor liberatatea în pericol, asta din cauza acestor deficienţe financiare pe care ambii nu le-au negat.
Astfel, în timp ce erau trimişi în judecată, Maserati SRL şi-a continuat activitatea, şchiopătat, iar din dorinţa de a mai închide gura celor care îşi cereau banii, patronii au mai comis o infracţiune. Aceea de a emite cecuri la ordin fără acoperire, faptă depistată de un site de profil încă din martie 2014. În noua listă a ţeparilor, pe luna noiembrie, Maserati figurează aici, ca şi SC Mirfo Trading SA din Târgu-Jiu. Acest lucru nu este doar o constatare, atâta timp cât lista ajunge la BNR şi se raportează la CIP.
Au scăpat de un dosar dau de un altul, de înşelăciune
Modificările noului Cod Penal nu vin nici ele, prea mult, în ajutorul adminsitratorilor de la Maserati. Acestea au redus pedepsele pentru cei care folosesc cecuri fără a avea disponibil în conturi dar de la 1 februarie 2014, emiterea unei file cec fără acoperire constituie infracţiune, potrivit legii speciale, indiferent de împrejurarea care a determinat emitentul să săvârşească respectiva faptă.
Legea specială prevede că respectiva infracţiune cu cecuri se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la un an sau cu amendă, în cazul unor infracţiuni mai uşoare. În ce priveşte firmele, patronii, în general, consideră că atunci când un partener de afaceri a emis cecuri sau bilete la ordin fără acoperire este foarte greu să îţi mai recuperezi banii.
În cazul de faţă, firma care a luat ţeapa de la Maserati are şansa să sesizeze infracţiunea şi să îşi recupereze banii pe calea instanţei.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
01.12.2014. 23:58
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu