Porta-vocea PNL Gorj, falitul găzduit în apartamentul lui Dian
Claudiu Săftoiu, aghiotantul lui Dian Popescu în PNL Gorj, cel care a făcut pe porta-vocea organizaţiei în campania electorală pentru europarlamentare şi parţiale, este la pământ cu resursele financiare.
Liberalul Săftoiu a ajuns să traiască din veniturile soţiei, după ce şeful său de partid, Crin Antonescu, a decis brusc că subalternul său politic trebuie să plece din funcţia de director al TVR. Săftoiu nu şi-a scuns faţă de colegii din PNL Gorj situaţia dramatică în care se află şi chiar le-a transmis că dacă partidul nu-i va asigura nimic, în privinţa serviciului, după alegeri, este pregătit să renunţe de tot la PNL şi poate chiar la politică.
Fosta sa soţie, cu care făcea nu demul un parteneriat strategic de consultanţă politică, Adriana Săftoiu, a pierdut şi ea cursa parţialelor din capitală după ce a candidat duminică pentru PDL.
Porta-vocea PNL Gorj, cel care a întocmit de altfel comunicatele de presă ale organizaţiei în campania electorală pentru europarlamentare şi parţiale, nu are în prezent nici un venit. Săftoiu, fost director al TVR, deţine potrivit declaraţiei de interese două firme. Capital Promotion SRL are activitatea supendată, firma fiind ultima oară pe profit în 2012, în 2011 având pierderi de peste 137.000 de lei, în 2010 de 31.300 iar în 2009 de 150.000 de lei.
Săftoiu şi-a pus singur firma creată în 2004 pe butuci ca a doua societate, Fidelis Communication SRL să fie în curs de lichidare. Ultima societate cu sediul în Bucureşti nu avusese de fapt nici un angajat iar în perioada 2010-2012 a raportat zero la cifra de afaceri. Firma a avut profit doar în 2009, chiar şi fără angajaţi.
Problemele de ordin financiar ale lui Săftoiu pornesc însă de la creditele pe care acesta trebuie să le achite, trei la număr, şi cărora portofelul gol al politicianului nu le face faţă.
La Gorj că la Bucureşti nu îl vroia nimeni
De altfel, vicele PNL Gorj fost şef al SIE, s-a adăpostit la Gorj pentru că nu avea unde să se ducă. Organizaţiile din capitală nu-l vor şi pentru că a lăsat dezastru în urma sa la TVR. L-a primit însă Dian Popescu care şi-a dat seama că şi Săftoiu este la fel ca şi el, adică neagreeat de mai nimeni.
Dian i-a pus la dispoziţia lui Săftoiu propriul apartament din Târgu-Jiu, situat lângă Spitalul Judeţean. Aici, Săftoiu a locuit pe perioada campaniei, evident fără să plătească nimic. De fapt nici nu avea de unde, este falit şi abia a avut bani de comustibil să ajungă în Gorj.
Faptul că este vulnerabil îl face numai bun pentru Dian Popescu care se foloseşte măcar de calităţile acestuia de ziarist dacă nu de talentele lui Săftoiu cultivate la SIE.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
27.05.2014. 03:05
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu