Afaceristul Pera îşi urmăreşte vecinii cu un sistem de supraveghere video
Un om de afaceri din municipiul Târgu Jiu și-a transformat apartamentul într-o adevarată cazemată. Acesta a montat un sistem de supraveghere video la intrările în blocul în care locuieşte, astfel că vecinii sunt monitorizaţi fără voia lor.
Omul de afaceri Constantin Pera locuieşte într-un bloc situat pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în zona cinematografului Dacia. Apartamentul este dotat cu două balcoane amplasate chiar deasupra intrărilor în bloc. Omul de afaceri a montat camere video pe fiecare balcon, astfel încât cele două intrări din imobil sunt monitorizare 24 de ore din 24.
Chiar şi trecătorii sunt urmăriţi cu ajutorul acestora deoarece una dintre ele este îndreptată chiar către stradă. Astfel şi vecinii sunt monitorizaţi fără voia lor. Unul dintre aceştia a vorbit sub protecţia anonimatului: „Cu siguranţă are valori în apartament, dacă şi-a permis să investească atâţia bani în monitorizare.
Revoltător este faptul că nu ne-a întrebat dacă vrem să fim filmaţi în permanenţă. Mi se pare normal să supraveghezi casa, însă pe a ta, nu pe a tuturor. De unde să ştim noi că imaginile nu sunt folosite în alt scop. Fiecare mai coboară să ducem gunoiul. Eu am coborât şi în pijamale şi nu mi se pare normal să rămână imaginile stocate undeva“.
Afaceri dincolo de limita legalului
Constantin Pera este un om de afaceri controversat. În urmă cu mulţi ani, acesta s-a ocupat de administrarea unei staţii peco, unde au fost înregistrate mari ilegalităţi, motiv pentru care omul de afaceri a fost tras la răspundere penală. Problemele cu legea nu s-au oprit pentru afaceristul care şi-a deschis mai multe standuri în Piaţa centrală din municipiul Târgu Jiu. Poliţia a descoperit, în timpul unor acţiuni, ţigări netimbrate, astfel că totul s-a încheiat cu acuzaţii de contrabandă şi evaziune fiscală.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
13.05.2014. 03:25
Comentarii
Si ce e atat de scandalos(rade), mai mult ca sigur are omul masina sau garajul in fata blocului si vrea sa si-o protejeze de hoti, in bucuresti astfel de camere pentru a-si fima locul de parcare sunt o obisnuinta, dar la noi nu, noi suntem cu ani lumina in urma in judetul rosu si incuiat la minte cu ziaristii lu” peste. Iar o camera de exterior IR pleaca de la 80 de lei si un Dvr pt inregistrare de la 300 de lei pe care nici nu e obligatoriu sa-l aiba, putand fi legate si la un banal PC sau la tv daca nu vrea sa inregistreze, asa ca unde e investitia aia astronomica, da poate cel ce a zis asta a auzit ca o camera costa zeci de mii de lei, dar asta la stat din banii prostilor, datorita votului pe care l-a dat pe o mica pomana. Cel care a coborat in pijamale, trebuie sa stie ca a coborat pe domeniul public nu pe mosia lu tasu”, iar daca a coborat asa spune totul despre el. Ca sa n-o mai lungim, un articol de 2 bani NOI, nu-l cunosc pe subiect e prima dara cand aud de el dar prostia unora ma face sa comentez ...
in evaziunea fiscala sunt multi bani pentru buget.acestor evazionisti ar trebui sa li se confiste averea facuta pe cai ilegale
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu