Ana Duma e din nou director la Ambulanţă. Sindicalistul Aldescu nu mârâie, deocamdată.
Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj are, începând de marţi, un nou manager general în persoana Anei Duma, aceasta înlocuind-o din funcţie pe Jeana Prejbeanu în urma unui control al Ministerului Sănătăţii la care încă nu s-a primit rezultatul, după cum susţine proaspăta demisă.
Ana Duma nu se bucură pentru prima dată de cel mai înalt post din SJA Gorj ea plecând, în 2004, din această funcţie după ce a devenit subiect de dosar penal pentru luare de mită, abuz în serviciu şi abuz contra intereselor persoanelor.
Deşi s-ar putea crede că revenirea sa pe funcţie se datorează faptului că Direcţia de Sănătate Publică Gorj nu avea altă alternativă având în vedere că majoritatea celor din serviciu s-au perindat pe la şefia acestuia, la mijloc se află interese politice dar şi interese personale ale liderului de sindicat Cristi Aldescu, omul care a făcut vânt tuturor directorilor care au condus SJA Gorj apelând de fiecare dată la mass-media.
Sindicalistul cu veleităţi de director a avut mereu un dinte împotriva celor care au ocupat postul de manager al serviciului - Călin Neamţ, Nicolae Şerban şi Jana Prejbeanu- inclusiv împotriva Anei Duma el fiind cel care a dezvăluit opiniei publice, prin intermediul ziarelor locale, ilegalităţile comise de aceasta în privinţa angajărilor făcute contracost şi a altor lucruri ilicite care au determinat până la urmă cercetarea sa penală.
Scăpată la vremea respectivă doar cu amenzi administrative Ana Duma se reîntoarce acum la SJA având, de data asta, deocamdată, o relaţie bună cu Cristi Aldescu care a salutat revenirea sa pe post, uitând de perioada în care susţinea că este o plagă a serviciului de ambulanţă. Buna relaţie dintre cei doi va ţine însă până în momentul în care Duma va încerca să corecteze atitudinea de şef a lui Aldescu moment în care va redeveni personaj negativ în ochii liderului de sindicat.
Recomandă acest articol:
17.06.2010. 10:19
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu