Aşa da criză la Pandurii! Fotbaliştii au autocar nou-nouţ
Meciul pandurilor cu dinamoviştii a fost unul extraordinat şi, prin evoluţia jucătorilor, iubitorii de fotbal din Gorj au trăit o mare satisfacţie. Dincolo de rezultat şi sportivii au avut un alt motiv de satisfacţie, pentru că în curtea stadionului a ajuns un autocar nou-nouţ, ce va deservi echipa în deplasări.
Este vorba de un autocar Scania cu 48 de locuri, care, însă, va fi modificat, pentru că în deplasări, delegaţia pandurilor nu este atât de numeroasă. Achiziţionarea noului mijloc de transport este pusă pe distanţele lungi pe care le au de parcurs fotbaliştii şi pe un grad de confort mai ridicat, care va fi oferit, astfel, echipei.
Este al treilea autocar achiziţionat de Clubul Pandurii, în cei şapte ani petrecuţi în prima ligă. Investiţiile nu se opresc aici şi se continuă lucrările de finisare la clădirea ce va oferi juniorilor vestiare moderne, sală de mese şi minicantonament. Se intenţionează amenajarea unui alt teren cu gazon şi există posibilitatea ca terenul sintetic să fie dezafectat, iar acolo să se amenajeze două terenuri cu iarbă. Suprafaţa de joc de pe terenul principal este luată în custodie de club, nemaifiind în custodia primăriei, însă, ciudat, cei care s-au ocupat de teren nu au mai venit din Vrancea, pentru a vedea care este starea gazonului, dacă necesită anumite tratamente, reprezentaţii societăţii în cauză fiind aşteptaţi la Târgu Jiu în perioada următoare.
Daniel Iancu
Recomandă acest articol:
12.03.2012. 23:28
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu