Contracte de 600 miliarde ROL, într-o lună
ARTEGO, aparatul de muls „vacile” din minerit
Societatea Artego, pe care se bat să pună mâna actualul manager general şi un om de afaceri gălăţean, este unul dintre abonaţii la contractele din minerit. Sumele sunt de ordinul sutelor de miliarde de lei vechi şi vin cu regularitate. Într-o singură lună, respectiv mai, anul curent, SC Artego SA a obţinut de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi cele trei complexe energetice, şase contracte a căror valoare este de aproximativ 600 miliarde ROL.
De ce salivează unii afacerişti după fabrica de cauciuc, SC Artego? Simplu. Deşi, aparent, societatea abia supravieţuieşte, salariaţii fiind plătiţi, de ani buni, cu lefuri mizere, în conturile fabricii intră, periodic, sute de miliarde de lei.
Borcanul cu miere, pe care îl reprezintă fabrica de cauciuc din Târgu Jiu, SC Artego SA, a ademenit, în ultimele luni, un afacerist din Galaţi, Cătălin Chelu, care încearcă să bage mâna în dulceaţa contractelor din interior. Acesta încearcă să cumpere acţiuni de la muncitori, care sunt, în acelaşi timp, şi acţionari. Angajaţii deţin, prin Asociatia Salariatilor (P.A.S. Artego), aproximativ 70% din acţiunile societăţii.
Acelaşi borcan este apărat însă de actualul director, Viorel David, care a testat deja produsul şi nu mai vrea să se despartă de recipient. Este de înţeles, în condiţiile în care societatea a obţinut, în ultimii ani, majoritatea contractelor puse la bătaie de SNLO, Complexul Energetic Rovinari şi Complexul Energetic Turceni, pentru achiziţionarea de bandă. Numai în luna mai a acestui an, cele trei unităţi gorjene, dar şi Complexul Craiova au atribuit SC Artego SA, şase contracte, care însumează aproape 600 miliarde lei vechi.
560 miliarde, contract pe patru ani, înainte de radierea CE Turceni
Cea mai bună afacere a fost încheiată cu Complexul Energetic Turceni, chiar cu două săptămâni înainte de radierea entităţii economice. SC Artego SA a încheiat cu respectiva unitate de stat, un acord cadru, pe patru ani, pentru furnizarea de benzi transportoare din cauciuc.
Valoarea evaluată a lucrărilor de înlocuire a benzilor ce transportă cărbune, care vor fi înlocuite, este de 56.200.265 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit în data de 16 mai, iar la două săptămâni distanţă, Complexul Turceni era radiat din Registrul Comerţului şi înglobat în noul Complex Oltenia, alături de unităţile din Rovinari, Craiova şi SNLO.
Bandă de transport şi lactate, de strictă urgenţă
La nici o săptămână, pe 22 mai, acelaşi Complex Energetic Turceni încheie un alt contract, pentru achiziţionarea a 285 metri de covor de cauciuc.
Suma pentru cantitatea de bandă este de 64.125 lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit fără anunţ de participare, pe motiv că a intervenit o forţă majoră: „Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare: • Situatie de urgenţă extremă survenită in urma unor evenimente care nu puteau fi prevazute de autoritatea contractantă”, se arată în anunţul de atribuire a contractului.
În aceeaşi zi, respectiv 22 mai, societatea târgujiană mai obţinea un contract, în valoare de 1.020.536 lei, pentru comercializarea de bandă transportoare către Complexul Energetic Craiova.
Aceeaşi situaţie de urgenţă este invocată şi pentru atribuirea unui contract, a doua zi, pe 23 mai, pentru furnizarea de produse lactate Complexului Energetic Rovinari. Valoarea contractului încheiat în circumstanţe „de urgenţă extremă”, deşi asigurarea de astfel de produse este stipulată în contractul cadru, adică situaţia nu era una de care şefii să nu aibă cunoştinţă, a fost de 95.900 lei.
Entitatea din Rovinari mai parafase un contract cu firma târgujiană, la începutul lunii mai, în valoare de 1.087.827,84 lei, fără TVA. Obiectul contractului: „Razuri, cuplaje, inele pentru role, placi antiabrazive placa tehnica si materiale de vulcanizat benzi cu insertie textila si cu insertie metalică”.
Societatea Naţională a Lignitului Oltenia încheie şi ea un contract cu Artego, înainte de a fi radiată, mai exact pe 18 mai. Unitatea contractează lucrări de „placare la cald cu covor de cauciuc a tamburilor din componenta utilajelor miniere din cariere”, în valoare de 395.707 lei.Contractele cu unităţile din minerit nu singurele, pe care le are fabrica de cauciuc. Societatea târgujiană este un important exportator, iar în ţară a mai prestat şi pentru unităţi mamut, precum Electrica, CEZ sau Regia Autonomă de Activităţi Nucleare.
În atare condiţii, este de înţeles interesul extrem al unor diverse persoane, fie din interiorul fabricii, fie din exterior, pentru acţiunile unităţii, care le-ar asigura controlul asupra sumelor colosale, din contracte.
Dara Pumneanu
Recomandă acest articol:
19.06.2012. 08:40
Comentarii
Prostie şi sabotaje la S.C. MEDSERV MIN S.A. Târgu Jiu
În iulie 2008, între S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu şi S.C. ROMAR DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. BUCUREŞTI se încheie un contract de asociere pentru participarea la o licitaţie – pe care aveau să o şi câştige -organizată de Complexul Energetic Turceni, având ca obiect realizarea controlului medical periodic pentru salariaţii de pe platforma Turceni şi de la exploatarea minieră Jilţ. Lider de asociaţie a fost desemnată firma din Bucureşti, stabilindu-se să-i revină 60 la sută din veniturile aferente contractului, restul de 40 la sută fiind destinaţi S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu.
După derularea integrală a contractului şi încasarea de către firma bucureşteană a peste 6 miliarde lei vechi de la beneficiar, printr-un concurs de împrejurări ciudate şi cu evidente nuanţe penale, S.C. ROMAR DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. BUCUREŞTI a refuzat plata a 900 milioane lei vechi către S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu. Deşi prejudiciul nu pare foarte mare, suma reprezintă circa 10 la sută din bugetul anual al firmei gorjene.
În urma cercetărilor interne efectuate în prima parte a anului 2010, au fost identificaţi salariaţii responsabili de producerea acestui prejudiciu, situaţia a fost prezentată în detaliu conducerii SNLO – acţionar majoritar la S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu, dar directorul general Daniel Burlan nu a avut nicio reacţie conformă cu atribuţiile sale manageriale şi cu starea de fapt prezentată. O posibilă explicaţie, în rândurile următoare.
Documente contabile făcute pe genunchi
Deşi în joc era un contract cu o valoare totală de peste 6 miliarde lei vechi, raporturile comerciale dintre firmele ce constituiseră asocierea au fost reglementate pe genunchi, în mod similar fiind întocmite şi documentele contabile! Astfel, contractele de asociere dintre părţi nu au fost înregistrate la niciuna dintre părţi, nu se specifică cine este prestatorul şi cine este achizitorul şi nu se enumeră obligaţiile părţilor. O parte dintre procesele verbale de recepţie nu au fost semnate de reprezentanţii celor două firme şi au fost elaborate după întocmirea facturilor corespondente (!). La fel, mai multe facturi nu au fost avizate corespunzător de firma gorjeană şi nu s-a semnat de primirea lor de către reprezentanţii S.C. ROMAR DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. BUCUREŞTI. O bulibăşeală greu de imaginat, de descris şi de explicat.
Prejudiciul de 900 milioane lei vechi s-a produs în perioada când la conducerea S.C. MEDSERV MIN S.A. Tg-Jiu se afla Adrian Zamfirescu, promovat (!), între timp, ca şef al Corpului de Control al SNLO, calitate în care ar putea, dacă ar şi dori, să stabilească exact cauzele „golului” cu pricina. Până una – alta, verificările interne au evidenţiat vinovăţia clară a directorului medical Speranţa Bălan şi a actualului contabil şef Dan Viaşu, pe atunci director economic în S.C. MEDSERV MIN S.A.
Viaşu: Daţi-ne ţeapă 900 milioane, dar angajaţi-mi copiii!
Tărăşenia a devenit foarte interesantă când am aflat că ambii copii ai lui Dan Viaşu sunt încadraţi cu contract de muncă exact la S.C. ROMAR DIAGNOSTIC CENTER S.R.L. BUCUREŞTI, firma ce a generat prejudiciul de 900 de milioane lei vechi firmei conduse de tatăl lor! Înţelegem acum de ce majoritatea documentelor ce au circulat între cele două firme au fost făcute pe genunchi, favorizând producerea prejudiciului.
Înţelegem, de asemenea, de ce Dan Viaşu nu a păţit nimic. Fratele său, Nicolae Viaşu, Director Economic la Complexul Energetic Oltenia…
Acest om este de neatins inca din anul 2006 cand era intimat in dosarul nr. 4470/95/2006 (1942/2006), Obiect dosar: ucidere din culpă (art.178 C.p.), Materia juridical: Penal , dosar aflat pe rolul Tribunalului GORJ.
Ieri a fost vazut iesind de la Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj … oare cu ce o mai fi prejudiciat STATUL ROMAN de aceasta data ?
Poate da Parchetul un comunicat de presa cu privire la faptele acestui om , poate avem si noi dreptul sa stim despre ce anume este vorba?!
intreaba si directoarea PDL de la vama Tg-Jiu ea nu stie nimic de d-ul Chelu
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu