Ce i-a trimis singurul candidat gorjean la Preşedinţie procurorului general al României
Supărat de modul în care este anchetat la Parchetele din Gorj, Ninel Potârcă i-a trimis procurorului general al României, Tiberiu Niţu, un memoriu prin care cere să fie cercetat de către procurori din alte judeţe.
Convins că totul i se trage de la candidatura la Preşedinţie din 2009 şi de la faptul că este de etnie romă, afaceristul speră ca, la solicitarea făcută procurorului general, să primească un răspuns favorabil. „Solicit ca dosarul meu de la Parchetul Judeţean Gorj să fie trimis la un parchet egal în grad. Îmi este blocată activitatea firmelor al căror reprezentant sunt.
Nu înţeleg de ce mi s-a prelungit şi măsura de a nu pleca din Târgu-Jiu cu încă o lună, astfel mi s-au încălcat grav drepturile de cetăţean român şi mi s-a îngrădit libertatea de mişcare în condiţiile în care am depus acte medicale că sunt grav bolnav, diabetic şi cardiac, având la activ un infarct miocardic în anul 2004. Prin această măsură mi s-au creat şi grave prejudicii de imagine, fiind afectată şi activitatea firmelor, o serie de parteneri reziliind contractele comerciale aflate în derulare”, declară Potârcă, pentru Scandal de Gorj. Săptămâna trecută, acesta a pus în saci toate documentele de la firmele pe care le-a administrat în ultimele două decenii şi le-a trimis autorităţilor.
Coletul care cântărea 200 de kilograme a fost refuzat însă de oamenii legii. S-a gândit imediat la o altă idee, pe care i-a prezentat-o în scris şi procurorului general al României. Sătul de controale, cere de bunăvoie tot... controale. „Doresc să îmi fie verificată toată activitatea pe toate societăţile din grupul meu de firme, pentru a se termina odată cu prigoana şi persecuţia împotriva mea, pe considerentul că sunt cetăţean de etnie romă şi că am candidat la Preşedinţia României. Sunt urmărit tot timpul, telefoanele îmi sunt ascultate.
Nu mai suport. Şi familia mea are de suferit”, a mai declarat Potârcă, precizând, ca o glumă, că vede şi o parte bună în supravegherea sa, aceea că nu poate fi atacat niciodată de hoţi, nici acasă, nici pe stradă.
Acum o lună şi jumătate, acesta a fost reţinut şi ulterior eliberat într-un nou caz de evaziune fiscală, după ce în iunie a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova, care a majorat pedeapsa iniţială la şase ani de închisoare.
Într-un alt caz verdictul va fi anunţat în 2014 de către instanţa supremă, fiind vorba tot de un dosar de evaziune fiscală, instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie. În 2011, anchetatorii au stabilit că acesta ar fi dispus evidenţierea, în actele contabile ale uneia dintre firmele sale, a unor cheltuieli care nu ar fi avut la bază operaţiuni reale, cheltuieli justificate prin documente fictive, dintre care unele antedatate, ceea ce ar fi condus la sustragerea de la plata către bugetul consolidat al statului a sumei de peste 18 milioane de lei.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
10.09.2013. 04:55
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu