Emil Săndoi, antrenorul nebunatic care poftea „prospături“ de la Gorj
Cetăţeanul de onoare al municipiului Târgu Jiu, actualul antrenor al echipei naţionale de tineret, o să rămână în istoria fotbalului gorjean, ca marele om care a promovat Pandurii, pentru prima dată în Liga I. Născut de 1 martie, Săndoi pare un om paşnic şi liniştit, dar sufletul său trăieşte la intensitate maximă. Este celebru cazul relatat de presa vremii, în care domnul Sandi a fost surprins cu soţia unui fotbalist pe care îl antrena.Ce se întâmplase, efectiv? Săndoi a băgat echipa în cantonament, băieţii îşi vedeau de program şi a căutat să invite la o cină romantică, pe soţia unuia dintre elevii săi, tocmai la o cârciumă din Arcani. Surpriză, însă. Odată ajunşi acolo, cei doi puşi pe distracţie au dat nas în nas cu o grămadă de fotbalişti, care jucau pentru altă echipă din Gorj. Penibilitate mare, scuzele nu-şi mai aveau rostul, însă ceea ce nu ştia Săndoi era de râsu’- plânsu’. Soţia fotbalistului, originară din Craiova, jucase şi pe postul de atacant, fundaş şi mijlocaş în echipa lui Eugen Neagoe, care o titularizase în lista sufletelor pierdute.
Cunoştinţele lui Săndoi mai povestesc că, ori de câte ori omul ieşea la un local din Târgu Jiu găsea câte o mimoză, pe care să o admire şi să şi-o dorească în pat. Alături de „suferinţa“ sa a fost un anumit tip, căruia i se spune Zăinel, şi care pe vremurile acelea era şef de sală într-un bar din centrul municipiului Târgu Jiu.
Ultimul agăţa puştoaice cu nemiluita, în momentul în care scotea din buzunar încasările de peste zi şi fluturând banii în faţa fetelor le asigura că dacă îl ascultă o să aibă parte de un viitor prosper. Între Săndoi şi Zăinel s-a legat o prietenie de nedescris, dovadă că ultimul apelează la ajutorul antrenorului şi în ziua de astăzi. Săndoi avea preferinţă la chipuri angelice, ura femeile fardate şi începea să mustăcească de plăcere, când o puştoaică de a XI-a sau a XII-a îi era „livrată“ la domiciliu.
Daniel IANCU
Recomandă acest articol:
13.02.2012. 22:57
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu