Eventul pentru Turceni
Campioana Gorjului, Ştiinţa Turceni, a câştigat şi faza judeţeană a Cupei României după ce s-a impus la penaltiuri în faţa vicecampioanei Gilortul Târgu Cărbuneşti, scor 4-3. Portarul Geică a fost eroul celor din Turceni, reuşind să apere trei lovituri de pedeapsă.
Lupta din campionat dintre Ştiinţa Turceni şi Gilortul Cărbuneşti a fost reeditată şi în Cupa României. Campioana din Turceni a deschis şampania şi de această dată. În faţa a circa 500 de spectatori, între care şi oficialităţile judeţene, şeful consilului judeţean, Ion Călinoiu şi prefectul Claudiu Teodorescu, cele două formaţii s-au înfruntat în comuna premierului Ponta, Baia de Fier.
Galeriile au fost la înălţime, nu şi fotbaliştii. 120 de minute de joc nu au fost suficiente pentru departajare, astfel că s-a trecut la loteria penaltiurilor. Micul Duckadam al celor din Turceni a făcut diferenţa. Portarul Geică a fost mai inspirat, reuşind să apere loviturile lui Meliţă, Ştefan şi Tiron. ”A fost minunat, m-am simţit enorm de bine. Nu am avut deloc emoţii la penaltiuri”, a declarat Geică la final.
De la Ştiinţa, au ratat doar Simcea şi Călin, astfel că trofeul a ajuns la Turceni, care a câştigat în final cu 4-3.
Ştiinţa, cupa şi campionatul
Ştiinţa Turceni a câştigat ambele trofee puse în joc în Gorj. După ce s-au încoronat campioni, elevii lui Viorel Cojocaru s-au impus şi în finala judeţeană a Cupei României. ”A fost foarte frumos, ei au toate meritele, eu le mulţumesc tuturor”, a spus Cojocaru. Asta în ciuda faptului că jucătorii de la Turceni au participat cu o noapte înainte la nunta colegului Bătrînca, titular în finală.
”Nu am venit de la nuntă, au fost băieţii. Puţin mai obosiţi au fost, au venit la 6 dimineaţa, dar am fost bine pregătiţi. Nu l-am scutit nici pe ginerică, de la el am avut cele mai mari pretenţii”, a mai declarat tehnicianul Ştiinţei.
Prunariu, mulţumit de găzduire
Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Gorj, Mihai Prunariu, s-a declarat mulţumit de organizarea de la Baia de Fier. ”O finală cu de toate, extrem de frumoasă, între cele mai bune echipe. Cel care a avut noroc a câştigat. Loteria a decis ca campioana să câştige şi Cupa. Vreau să mulţumesc domnului primar de la Baia de Fier.
Ştiţi că noi organizăm în multe localităţi a judeţului, eu cred că a fost o alegere excelentă. Ni s-a reproşat ora, dar vremea a ţinut cu spectacolul şi cupa a fost un spectacol” a declarat Prunariu. În pauza jocului, Asociaţia Judeţeană de Fotbal a premiat echipele clasate pe podium în campionatul judeţean, Onoare şi în campionatul juniorilor.
Daniel Iancu
Recomandă acest articol:
11.06.2013. 05:32
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu