Ponta, avocatul complexurilor energetice
Daniel Dumitru
Moralistul PSD Gorj, parlamentarul Victor Ponta, a fost catalogat, săptămâna trecută, drept mincinos de către preşedintele PD-L, Ionel Manţog, după ce s-a descoperit că deputatul pesedist face parte dintr-o casă de avocatură, Sova&Asociaţii, care reprezintă interesele legale ale Complexurilor Rovinari şi Turceni.
Deşi Ponta a declarat că nu are nici un client la Târgu-Jiu, afirmaţiile liderului PD-L sunt susţinute de dovezi clare ale implicării lui Ponta în casa de avocatură. Cu toate că parlamentarul spune că are doar un contract de colaborare cu respectiva pentru cazurile penale, el figurează în actele Sova&Asociaţii ca şi partener senior din luna septembrie a anului trecut. Calitate pe care a trecut-o şi în declaraţia sa de interese. „I-am aruncat mănuşa săptămâna trecută şi i-am dat posibilitatea să explice aceste lucruri, dar nu a făcut-o pentru că este un mincinos. Poate ne explică acum în ce împrejurări excepţionale s-a încheiat contractul cu Complexul Energetic Rovinari imediat după ce Partidul Democrat a fost scos de la guvernare şi toţii membrii noştri au fost înlăturaţi din funcţii. Poate ne explică şi ce sume a încasat de la Complexul Energetic Rovinari şi poate îşi aminteşte, cu această ocazie, şi alţi clienţi pe care-i mai are prin Gorj”, a precizat Ionel Manţog.
Chiar dacă lucrurile par evidente, Ponta continuă să facă pe lupul moralist negând că are o legătură mai mult decât de colaborare cu Sova&Asociaţii. El asigură pe cei suficient de creduli să-i acorde credit că atâta timp cât va fi parlamentar de Gorj nu va avea clienţi din acest judeţ.
Recomandă acest articol:
21.01.2008. 02:03
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu