Fostul primar de Aninoasa şi-a pregătit funcţia de consilier „european”, încă din timpul mandatului
Majoritatea celor care acced în funcţii importante pun pe primul loc realizarea materială a lor şi a familiei. Pe lângă beneficii strict de ordin material sus puşii fac tot ce este posibil, legal, sau mai puţin legal, şi pentru aranjarea din punct de vedere profesional pentru că, nu-i aşa, funcţiile sunt vremelnice.
Fostul primar al comunei Aninoasa, Ştefan Mandia, s-a dat „rănit”, încă de la începutul lui 2008, şi declara public, că s-a săturat de administraţia locală şi nu va mai intra în cursa electorală pentru un nou mandat de primar.
Invocând oarece probleme medicale, Mandia îşi justifica astfel decizia, netrezind bănuieli la data respectivă.
La scurt timp după acele declaraţii, primarul de la acea vreme s-a pus serios pe studiat, mai exact, s-a „specializat” în accesarea programelor europene şi a fondurilor comunitare. Mandia lua serios în calcul un eventual eşec, în cazul unei candidaturi, având în vedere că Aninoasa era la vremea aceea o comună ruptă parcă din Evul Mediu, doar curentul electric şi antenele TV aducând localitatea în actualul mileniu.
Cu puţin timp înainte de a părăsi jilţul de la primărie, Mandia, în calitate de primar, a dat o dispoziţie prin care a numit o comisie care să-i evalueze cunoştinţele acumulate în domeniul programelor europene. Şi cum subordonaţii nu puteau spune despre şeful lor decât că e tobă de carte au stabilit că Mandia e numai bun de consilier pe probleme de fonduri comunitare aşa că, imediat după ce n-a mai fost primar a sărit sprinten în postul special pregătit.
Cu siguranţă, secretarul primăriei Aninoasa a luat notă de trecere pentru postul pe care-l ocupă, însă unele probleme privind legalitatea unor acte precum acea dispoziţie, sau altele care au dus la înscăunarea lui Mandia şi menţinerea sa pe funcţia de consilier, ar trebui cel puţin revizuite.
Nici actualul primar Ilie Pietroi nu prea ştie cum a ocupat fostul primar Mandia această funcţie, fiind foarte preocupat cu chestiunile politice, în ultimul timp, şi cu apariţiile sale media, şi mai puţin cu administraţia publică locală de la Aninoasa.
Recomandă acest articol:
11.11.2010. 21:03
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu