FUNCȚIE profitabilă! Un primar liberal și-a tapetat vila din Târgu-Jiu cu granit și marmură
Primarul comunei Albeni, Ionuț Stan, trecut recent la PNL din barca Pro România, a reușit performanța de a-și ridica o vilă în Târgu-Jiu pe strada Șișeti într-un timp record. În numai 6 luni de zile, Stan a ridicat construcția, i-a pus acoperișul iar acum în incintă se lucrează la tapetarea scărilor interioare cu granit și marmură. Primarul nu stă în șantier ci este prins cu declarațiile date procurorilor la Judecătoria Târgu-Cărbunești, locul în care se audiează acum părțile din dosarul sexual privind Centrul de Permanență, mai exact conflictul mai vechi dintre primar și doctorița Ramona Hortopan, consilier județean PSD.
Pendularea primarului de Albeni de la un partid la altul, ultima oprire fiind la PNL, a creeat un val de nemulțumiri în rândul cetățenilor. Pe rețelele de socializare au apărut tot mai multe informații, care atestă că edilul ar vrea să rămână cu orice preț în scaun, deoarece funcția este profitabilă pentru respectivul, în numai trei ani de mandat, presărat din plin cu scandaluri, acesta reușind să-și achiziționeze un teren scump în Târgu-Jiu, să-și ridice o casă cu etaj și să o utileze și cu materiale scumpe.
,,Felicitări primare Stan, pentru investiția făcută în palat. Să vadă și cetățeni ce își pune Stan prin locuință. Granit și marmură! Cetățeni au 14 lei gunoiul și Stan plachează cu granit și marmură palatul!’’, a comentat, pe 4 octombrie, un cetățean.
,,Doresc să anunț cetățeni comunei Albeni cum primarul Stan a reușit performanța de a cumpăra teren pentru locuință în valoare de 60.000 de euro și în numai 6 luni a putut ridica ,,micul,, palat din Tg.Jiu, terenul fiind cumpărat de la domnul Milcescu din comuna Prigoria, sat Zorlești. Interiorul este finalizat: centrala termică de ultima generație+mobilată, deja acest ...primar mutându-se cu familia și locuind în palat. Mai nou s-a descoperit că, garsoniera din Tg Jiu a vândut-o fictiv, sub pretextul să poată justifica bani. Însă el și la ora actuala are chiriaș și merge să ridice bani”, s-a completat într-o altă postare.
,,Atâta timp cât instituțiile statului nu respectă legea și nu fac treaba cum scrie la carte numai de așa ceva o să avem parte. Tâlhării, tâlhării, tâlhării..primarul ăsta sărăcuț care în numai 3 anișori de când este primar a reușit să-și facă și el un coteț după mărimea lui, că tacsu nu i-a dat. Oare de unde atâta bănet?! Apropo ăsta este candidatul PNL la Primăria Albeni? Chiar dacă este urmărit penal în peste 12 dosare penale”, s-a întrebat un altul.
În ultima declarație de avere din 2018, Stan a notat că deține împreună cu soția două locuințe, un apartament în Târgu-Jiu și un altul la Târgu-Cărbunești. Edilul spunea acolo că are datorii la două bănci și la un car. În declarație, edilul susținea că a obținut nici 60.000 de lei din salariul câștigat la primărie în ultimul an, lucru ce denotă că edilul și-ar fi plătit toată chenzina câștigat într-un an de zile, pe vila din Târgu-Jiu.
Recomandă acest articol:
08.10.2019. 10:53
Comentarii
CE JIGODIE!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu