Habitu rupe tăcerea după sentinţă
Hotărârea definitivă de la Curtea de Apel Craiova i-a dat curaj afaceristului Doru Şerban zis Habitu, care a anunţat deja că se va îndrepta împotriva denunţătorului său, Dan Floarea, pentru a-şi recupera banii pe care i-ar fi acordat sub formă de împrumut.
Târgujianul a scăpat de condamnarea la închisoare cu executare, dispusă de magistraţii de la Tribunalul Gorj, după ”suspendarea” dispusă de instanţa din Bănie. ”Normal că sunt bucuros. Mai sunt şi judecători cu capul pe umeri. Nu au putut să îmi dea achitare, pentru că s-au gândit probabil că nu ar fi putut fi justificate cele 11 luni de arest preventiv.
Trebuie să fac nişte dezvăluiri cu care să demonstrez că sunt nevinovat. Dacă primeam cu suspendare de la Târgu-Jiu, atunci era altceva. Acum să-l vedem şi pe Floarea, cât a sfidat legile, să vedem, la Înalta Curte, mai face aşa ceva? M-a nenorocit pe toate planurile, eu l-am luat de pe stradă, nu avea ce mânca. Putea să vină să îmi spună că nu are bani, să îl înţeleg, să discutăm, să punem problemele la capăt. Îmi spunea că tribunale am vrut, tribunale am. Acum fac şi eu demersuri cu înşelăciunile că eu am acte legale. El cu ce a demonstrat că mi-a dat banii înapoi? Nu are niciun act legal. A trimis şoferii pe la poartă”, a declarat Habitu, în exclusivitate pentru Scandal de Gorj.
,,Ajunsesem să mă despart de soţie”
Omul de afaceri susţine că a fost la un pas să ajungă în stradă, după ce i s-ar fi propus să facă un împrumut la bancă şi să gireze cu casa. ”Acum justiţia să vadă cum m-a înşelat el pe mine, Floarea, cu acte legale. Am multe de spus şi de arătat. Am documente de îţi faci cruce. Cum i-a dat lui banca 600.000 de euro pe persoană fizică? Vă spun eu! A dat 20.000 de euro la director. Mi-a spus şi mie să bag casa în bancă, dăm 20.000 de euro la director şi ne dă credit. Mă lăsa pe drumuri. Dormeam acum prin gară. Dacă mă luam după el, băgam casa în bancă să-i dau banii. Dacă nu era soţia să îmi spună că mă duc în cap era grav.
Ajunsesem să mă despart cu soţia din cauza asta, că a zis că pleacă dacă semnez pentru el. În ce situaţie mă ducea”, a mai spus Habitu. Instanţa a stabilit o perioadă de supraveghere de şapte ani, perioadă în care va trebui să anunţe orice deplasare care depăşeşte o săptămână.
Curtea de Apel Craiova i-a dat însă şi o veste mai puţin bună: ”Menţine măsura sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 345.512 lei şi echivalentul sumei de 5.000 euro, asupra imobilului situat în municipiul Târgu-Jiu şi a terenului situat la aceeaşi adresă, aparţinând inculpatului Şerban Doru Aristică”. Bărbatul a petrecut 11 luni în arest preventiv.
Sentinţa a aşteptat-o în faţa calculatorului. Acesta a fost acuzat că ar fi încercat să-l şantajeze pe afaceristul Dan Floarea, pe care îl împrumutase cu o sumă importantă de bani. Suspiciunea a fost că ar fi încercat să recupereze datoria de la denunţător prin mijloace ilegale şi cu dobânzi uriaşe.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
04.11.2014. 04:07
Comentarii
Interesante comentarii!!!
Asta o fi ruda cu baronul Mischie , spagari pe neam .
CINE MA PUNE SI PE MINE IN LEGATURA CU ACEST DIRECTOR? EU I-AS DA SI 30.000 euro PENTRU UN CREDIT DE 600000 euroi NERAMBUSABIL
MAI DEMULT CRITICA BANCA CARPATICA PENTRU CA A DAT CREDIT LUI FLOAREA. ACUM APARE PIRAEUS ???
Este simplu , venituri din chirii , dividente din balante facute seara la un ceai si o supraevaluare la garantie....
Banca este Piraeus si numele directorului este Mischie , acum a avansat e director la Piraeus prin Craiova , s-a dus sa umple tolba si prin alte judete.
Nu ne spune Habitu si banca care da credite din astea?
De la ce banca a luat credit pe persoana fizica 600.000 euro? Ce venituri avea Floarea sa poata lua un asa credit ?
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu