Mischie atacă de după gratii
Fostul baron de Gorj, Nicolae Mischie, nu renunţă la contestaţia la executare privind aplicarea legii mai favorabile şi a dat primul semn că vrea să exercite o funcţie publică, imediat după ce va fi pus în libertate.
După 10 zile, acesta a atacat decizia Tribunalului Gorj, care i-a respins solicitarea, urmând ca verdictul să fie anunţat de Curtea de Apel Craiova. Scandal de Gorj a intrat în posesia motivării sentinţei magistraţilor de la Târgu-Jiu, care confirmă că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj vrea modificări la pedeapsa complementară, întrucât deocamdată nu i se dă dreptul de a fi ales în rândul autorităţilor publice timp de doi ani, după executarea pedepsei principale.
Nicolae Mischie a fost condamnat, în 2013, la patru ani de închisoare în cel mai vechi dosar de corupţie din România, iar pedeapsa complementară s-a referit la faptul că îi este interzis „dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de doi ani, după cei patru ani de închisoare”.
„Nu poate fi primită contestaţia la executare privind aplicarea legii mai favorabile în ceea ce priveşte pedepsele complementare. Tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea de aplicare a legii mai favorabile”, se arată în motivarea sentinţei de la Tribunalul Gorj. Acesta a fost acuzat că, în anul 2000, şi-a renovat mai multe case cu ajutorul firmei afaceristului Clement Mocanu, pe care l-ar fi ajutat în schimb să obţină mai multe lucrări în judeţ.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
04.03.2014. 05:05
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu