Momcilovic, primul transfer
Trialul anunţat de Condescu a fost un fiasco ! Dintre jucătorii care au evoluat în Liga 1 sezonul trecut doar Tătaru s-a prezentat. Ciucur şi Brata au acuzat probleme medicale şi au venit odată cu lotul, complet refăcuţi, în timp ce Buleică nu a mai fost nevoit să dea "probe" la Pandurii, el confirmând prin evoluţiile de la U Cluj.
Ionuţ Tătaru (CS Severin), Gheorghe Răduca (golgheterul Minerului Motru) şi Albert Voinea (golgheterul Ligii a 2-a) au fost numele mai răsărite la trialul la care s-a deranjat Cristi Pustai. Au mai candidat la un loc în lotul pandurilor, Leonard Dobre (Sportul, 21 de ani, atacant) şi Alin Zaharia (CS Afumaţi). Dintre aceştia a fost ales un fundaş sârb de 26 de ani, Marko Momcilovic, de la FK Javor Ivanjica, locul 10 în Serbia. Jucătorul sârb a semnat un contract valabil pentru următorii trei ani cu gruparea gorjeană. Sârbul a jucat în 27 de partide reuşind să înscrie de două ori.
Şi Leonard Dobre a fost ofertat de gorjeni. Antrenorul îl vede însă ca pe o soluţie de viitor la cei 21 de ani ai săi. Lui Dobre i s-a oferit un contract, dar i s-a transmis că în sezonul viitor va fi împrumutat la o altă echipă din Liga 1 sau a doua. Dobre nu e decis dacă să accepte oferta şi le-a transmis gorjenilor că se va sfătui cu părinţii în această privinţă.
Răduca, de la Minerul Motru, va fi şi el urmărit de Pustai, atacantul efectuând vizita medicală alături de Pandurii.
Ionuţ Tătaru va ajunge, probabil, la CSMS Iaşi, dacă moldovenii rămân în Liga 1. Fotbalistul gorjean vrea să joace în continuare în Liga 1 la Târgu-Jiu sau în altă parte. Tătaru a făcut schimb de telefoane cu preşedintele executiv al echipei CSMS Iaşi, Florin Prunea, prezent şi el la examenul final al trialului de la Târgu-Jiu.
Daniel Iancu
Recomandă acest articol:
18.06.2013. 01:30
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu