Pandurii II, la Moi
Pandurii II Târgu Jiu a debutat cu dreptul în Cupa României, învingând cu 1-0 pe Știința Turceni, recent promovată în Liga a 3-a. Unicul gol al întâlnirii a fost reuşit de juniorul Cocină.
Satelitul pandurilor va continua în Liga a 3-a, lucru confirmat și de președintele Marin Condescu. Pandurii II nu va mai juca, însă pe sinteticul din Târgu Jiu, ci își va disputa jocurile de acasă pe iarbă, la Moi. Pandurii II a anunțat că se va baza în noul sezon pe jucători până în 22 de ani, însă în primul joc oficial a aliniat o echipă cu o medie de vârstă mai mare.
Pandurii II a jucat cu Bănică - Dobroiu, Oiţă, Petrache, Bertea - Cocină, Piţian, Dănăricu - Fărcăşanu, Frunză, Golea. Au mai fost folosiţi şi Şendroiu, Negrescu şi Vlăduţi.
În altă ordine de idei, Pandurii a împrumutat mai mulți jucători. Mbella a ajuns la Buftea, Unguru şi Sabin Lupu au ajuns şi ei la aceeşi grupare ilfoveană, acolo se afla deja din returul trecut şi Konyeha, iar Ionuţ Constantin a primit dezlegare pentru a merge la Gloria Buzău. Totodată, portarul Daniel Popescu este cu un picior în curtea Motrului.
Însă cele mai importante mutări sunt cele ale lui Roberto Dumitru şi Ionuţ Tătaru, ambii ajunşi în curtea Rapidului. „M-au primit bine acolo, e un colectiv bun și mă bucur că mi se dă o șansă acolo, șansă pe care la Pandurii nu prea am avut-o. Mă bucur și pentru faptul că voi juca la Rapid, care rămâne în continuare un brand în fotbalul românesc și altfel ești văzut când joci la Rapid.
Antrenorul nu mi-a spus prea multe, nici nu am avut foarte mult timp. Mi-a spus doar că are încredere în mine”, a declarat Tătaru.
Recomandă acest articol:
23.07.2013. 08:59
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu