Pandurii, turişti în jurul Cibinului
Deşi conducerea clubului Pandurii făcuse rezervări la un hotel din Mediaş, pentru meciul de vineri, cu Gaz Metan, acestea au fost anulate, pentru că hotelul respectiv nu a mai putut caza întreaga echipă. Conducerea a căutat soluţii, să cazeze întregul lot deplasat vineri la Mediaş, prin mai multe hoteluri din zonă. Antrenorul Petre Grigoraş a dezvăluit problemele cu care s-au confruntat Pandurii, după ce au fost anunţaţi că meciul cu Gaz Metan nu se mai poate juca vineri şi că s-a amânat pentru sâmbătă.
"Vă spun sincer că acum cei din conducere caută un hotel în care să putem sta toţi. Se făcuseră nişte rezervări de cazare, iar acum se pare că nu prea am avea loc toţi pe acolo. Va trebui să stea jucătorii într-o parte, maseurii să facă masaj pe la alt hotel, doctorul să stea la Sibiu. E chiar umilitor şi cei care au făcut acest lucru au făcut o gafă mare de tot.
După câte ştiu eu, cel puţin cu o săptămână înainte, ar trebui să ne anunţe la ce oră jucăm. Nu e niciun fel de problemă, puteau să ne anunţe că jucăm la ora 11:00 şi le jucam pe toate, dacă voiau, la ora 10:00 dimineaţa. Dar puteau măcar să ne anunţe că jucăm vineri sau sâmbătă, la ora respectivă şi ştiam că le vom juca atunci pe toate, dar e inadmisibil să te anunţe cu trei zile înainte, că nu mai joci şi să schimbe data şi ora disputării. Este chiar desconsiderare totală şi o lipsă totală de profesionalism a celor care au luat această măsură. Nu ştiu cine sunt, nu mă interesează, dar sunt slabi dacă au făcut aşa ceva", a mai spus antrenorul Petre Grigoraş.
Daniel Iancu
Recomandă acest articol:
31.07.2012. 04:21
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu