Paraschiv sau Giorgi? Pe cine va accepta primarul Cârciumaru ca secund?
Mihai Paraschiv, nominalizatul PNL pentru funcţia de viceprimar al Târgu-Jiului, după ce Matei Nădrag a demisionat, este total compromis după scandalul media al cărui protagonist a fost, susţin surse oficiale. După ce presa i-a dezvăluit trecutul tenebros, partidul e pe cale să renunţe la al mai cocoţa în fotoliul de viceprimar preferând în locul lui un personaj la fel de lipsit de experienţă. Cu toate că Gabriel Giorgi era ca şi numit director general al Minprest Serv Rovinari, se pare că el este cel care îi va lua locul lui Paraschiv, deşi liderul liberal Dian Popescu se arăta ferm pe poziţii, în urmă cu câteva zile.
Paraschiv, între a fi şi a nu fi viceprimar
Primăria Târgu-Jiu funcţionează doar cu un singur viceprimar după demisia penelistului Matei Nădrag şi nominalizarea eşuată a consilierului local Mihai Paraschiv care, conform unor surse, nici nu va apuca să se bucure de statutul râvnit după ce presa a dezvăluit faptul că are un trecut comun cu exponenţi ai lumii interlope, se pricepe foarte bine să ducă spre faliment afacerile proprii şi este cercetat penal pentru înşelăciune.
Consiliul local întrunit la sfârşitul lunii trecute pentru a-l investi pe Paraschiv s-a văzut nevoit să amâne „încoronarea” acestuia cu o lună de zile pentru ca împricinatul să-şi dovedească, dacă poate, neinovăţia. Asta este varianta servită presei care nu coincide cu motivul pe care consilierii l-au invocat oficial pentru a explica amânarea numirii în funcţie a lui Paraschiv şi anume faptul că PNL n-a făcut nominalizarea acestuia printr-o adresă oficială şi astfel investirea n-a putut avea loc.
Indiferent ce motive s-au invocat pentru a explica faptul că Mihai Paraschiv n-a ajuns viceprimar, cert este că PNL se gândeşte serios să-l priveze definitiv de plăcerea de a fi unul dintre cei trei cei mai importanţi oameni din Primăria Târgu-Jiu.
Conform unor surse bine informate cel care va primi fotoliul de viceprimar va fi Gabriel Giorgi, cel pe care partidul îl pregătea până acum pentru funcţia de director general al Minprest Serv Rovinari.
Deşi preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, afirma în urmă cu câteva zile că în cazul în care Paraschiv nu va fi validat în şedinţa din 24 septembrie, le va cere consilierilor locali ai partidului să demisioneze în bloc, s-ar părea că acesta şi-a schimbat opţiunea.
Presupusul viitor viceprimar expert în tratarea apei
Ca şi Paraschiv, Gabriel Giorgi nu are niciun fel de experienţă în administraţia publică dar din punctul de vedere al imaginii stă cu mult mai bine decât acesta. Singurul lucru de care poate fi acuzat Giorgi este că a fost o perioadă pupila fostului prefect de Gorj, Victor Banţa. Pe când acesta îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Minprest Serv, Giorgi, rudă de altfel al lui Banţa, a primit un post de şef departament Dezvoltare în cadrul unităţii. Cel mai notabil proiect al său din acea perioadă se referă la îmbunătăţirea imaginii Minprest prin vopsirea sediului acestuia, proiect care a costat 20.000 de lei, cu toate că n-a fost niciodată pus în practică. Gramicons SRL, firma care trebuia să facă acest lucru s-a rezumat doar la a încasa banii şi nu a mai executat lucrarea, lucru cercetat în prezent de către procurorii anticorupţie după ce sindicaliştii au depus o plângere penală la DNA.
La un moment dat Minprest a considerat că nu mai are nevoie de serviciile lui Gabriel Giorgi şi a decis concedierea acestuia fapt care nu i-a fost deloc pe plac.
El a dat societatea în judecată obţinând în instanţă salariile restante şi abia atunci a renunţat la Minprest şi s-a angajat ca project manager la o firmă bucureşteană, SC Danex Consult SRL Bucureşti. Aici se ocupă de supervizarea implementării proiectelor de reabilitare şi construcţie a staţiilor de epurare a apei şi de tratare a apei, respectiv echiparea acestora cu utilaje specifice. Cu o astfel de specializare este greu de spus cum se va descurca în lumea stufoasa a administraţiei publice locale
Danex Consult derulează din 2010 două contracte în valoare de peste 74 de milioane de lei pe care firma, în asociaţie cu alte societăţi comerciale, le are încheiate cu Aparegio SA, societate la care Consiliul Local Tg-Jiu este unul din cei cinci acţionari.
În prezent, Gabriel Giorgi este coleg de serviciu cu ruda sa Victor Banţa după ce a renunţat la postul de inspector guvernamental în speranţa că va fi numit, din partea PNL, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, fostul prefect s-a angajat şi al la Danex. De altfel Banţa a făcut o afacere extrem de profitabilă cu această societate i-a vândut, în 2010, un teren intravilan în Tg-Jiu, contra sumei de 29.000 de euro.
Poate din postura de viceprimar Giorgi va putea face mai mult pentru naşul său şi, de ce nu, îl va readuce în lumina reflectoarelor acolo unde Banţa a fost obişnuit să stea de ani de zile.
Neli Matei
Recomandă acest articol:
04.09.2012. 05:16
Comentarii
bai idiotilor, sunteti intoxicati cu tot felul de *******uri despre niste pioni ai politicii gorjene, sau mai bine zis slugi ai unor lideri politici gorjeni. Vreau sa va informez ca Mr Giorgi este omul pe care Carciumarul primarul si-l doreste in functia APM Gorj, si nu pe la societatile de care voi pomeniti in articol, in concluzie te declar ziarizda INCOMPETENTA !
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu