Parcul industrial de la Bumbeşti-Jiu, în executare silită
Unitatea aflată în subordinea Consiliului Judeţean Gorj figurează pe site-ul ANAF ca fiind în executare silită, asta ca urmare a neonorării unor obligaţii la venitul de stat, constituite în perioada precedentă. Debitele înregistrate privesc neachitarea impozitului pe salarii şi acumularea unor dobânzi şi penalităţi. Societatea condusă de fostul primar de Târgu-Cărbuneşti, Toader Pasi Cristian, merge din rău în mai rău, deja anul trecut o parte a bunurilor unităţii fiind scoase la mezat.
Fostul edil de Cărbuneşti nu s-a dovedit un mai bun manager decât progresistul Marius Vlaicu, a cărui activitate dezastruoasă de director al parcului industrial a fost tolerată de conducerea judeţului numai pentru că fostul şef era vicepreşedinte al PSD Gorj. În locul lui Vlaicu a fost pus un alt pesedist, Toader Pasti, care nu l-a depăşit pe actualul lider al UNPR Gorj în ,,management” de proastă calitate, dovadă că investitorii nu se grăbesc să închirieze spaţiile parcului industrial, iar societatea se îndreaptă cu paşi repezi spre faliment.
Nu degeaba, AFP Târgu-Jiu a scos în august 2012 la vânzare Dacia Solenza aparţinând Parcului Industrial Gorj SA pentru preţul de 5.200 de lei plus TVA. Preţul de pornire la licitaţia pentru maşina de pe urma căreia decontase Vlaicu o sumedenie de bonuri de combustibil, pentru curse fictive realizate de el atâta timp cât nu avea nici măcar carnet de conducere, pornea în vara anului trecut de la 2.600 de lei plus TVA.
Porumbel, alt specialist din AGA parcului industrial
La şedinţa de Consiliu Judeţean(CJ) din octombrie anul trecut, în Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA) parcului industrial este introdus directorul Ansamblului Profesionist ,,Doina Gorjului”. Gheorghe Porumbel devine astfel membru AGA din partea CJ Gorj.
Un alt pesedist zboară astfel spre parcul industrial. Contribuţia lui Porumbel este hotărâtoare privind bunul mers al societăţii consiliului judeţean, noul membru AGA reuşind să o ducă, alături de Pasti, spre executarea silită.
Asta în condiţiile în care în vara anului trecut directorul Pasti promitea că parcul va fi acum pe profit. “În momentul de faţă, veniturile parcului industrial depăşesc cheltuielile, dar nu putem vorbi încă de profit întrucât venim cu pierderi din anii anteriori. Cred că începând din luna martie a anului viitor(n.r. a anului 2013) vom merge pe profit”, a declarat Pasti în vara lui 2012. Profitul este însă inexistent, asta deşi ne aflăm în luna martie. În concluzie, prognoza lui Pasti s-a dovedit nu numai umflată ca o gogoaşă, ci cu mult mai rău. Parcul Industrial Gorj SA se află în executare silită, unitatea aflându-se sub umbrela CJ Gorj, instituţie care, se pare, tolerează situaţia.
M.CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
19.03.2013. 00:08
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu