Pompierii au speriat copiii pe care trebuia să-i salveze
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţe (ISU) Gorj au speriat doi copii, pe care trebuia să-i scoată din apartamentul în care rămăseseră blocaţi. “Baricadaţi” la etajul trei, copiii nu au putut fi scoşi, deoarece uşa de la intrarea în apartament fusese încuiată chiar de ei, prin interior. După ce au pus siguranţa la intrare, micuţii au început să se joace, nemaiauzind când au fost strigaţi de mama lor. Speriată, femeia a apertat pompierii, care au ajuns în scurt timp la apartamentul din cartierul 9 Mai. Văzând că nu reuşesc să descuie uşa metalică, pompierii au hotărât coboare cu o frânghie, de la etajul patru, pentru a intra pe fereastră.
Totul a mers strună, echipajul fiind urmărit de numeroşi gură-cască, adunaţi în jurul blocului.
După ce au coborât ca în filme, pe frânghia întinsă peste fereastra vecinilor de la etajul superior, pompierii au început să izbească puternic în geamul apartamentului unde cei doi copii erau blocaţi.
Văzând că cineva încearcă să spargă geamul şi să pătrundă în casă, copiii s-au speriat şi au alergat la uşa de la intrare, a cărei siguranţă au ridicat-o în grabă, ca să se poată salva de oamenii ce încercau să le intre cu forţa în locuinţă.
Recomandă acest articol:
03.05.2008. 00:17
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu